Jurnalul.ro Special Un deputat vrea obligarea, prin lege, a instituțiilor de forță să le vândă salariaților locuințele de serviciu

Un deputat vrea obligarea, prin lege, a instituțiilor de forță să le vândă salariaților locuințele de serviciu

de Ion Alexandru    |   

Angajații instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate, dar și urmașii acestora ar putea să-și cumpere locuințele de serviciu în care locuiesc cu chirie, plătind, timp de 20 de ani, un preț care urmează a fi stabilit, la care se adaugă o dobândă anuală de 5%.

Cel puțin, așa prevede un proiect de lege depus la Parlament de deputatul Minorităților Naționale Gheorghe Nacov. Inițiativa vrea nu doar să oblige aceste instituții să le vândă salariaților aceste locuințe, ci, mai mult, în situația în care nu există astfel de cumpărători, să cedeze locuințele în cauză altor autorități publice, pentru vânzarea lor către salariați. Legea s-a lovit, însă, de avizele negative ale Consiliului Economic și Social și Consiliului Legislativ, iar la Senat, a fost adoptată tacit, deoarece a fost depășit termenul prevăzut de Constituție. Proiectul se află, în prezent, pe masa Camerei Deputaților, care este for decizional.

Inițiatorul acestei propuneri legislative se numește Gheorghe Nacov și este deputat al Grupului Minorităților Naționale din Camera Deputaților, reprezentant al Uniuni Bulgare din Banat. Acesta a depus la Parlament un proiect de lege pentru autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională de a vinde personalului propriu locuințele de serviciu pe care acestea le au în administrare.

Conform parlamentarului inițiator, în prezent, autorizarea vânzării locuințelor de serviciu  ale instituțiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională este reglementată de Legea nr. 560 din decembrie 2004, fiind reglementată doar posibilitatea vânzării unor locuințe de serviciu pe care instituțiile în cauză le aveau în administrare la data intrării în vigoare a legii menționate, respectiv anul 2004. „Legal, pot cumpăra o locuință de serviciu titularul contractului de închiriere, dacă o deține în baza unui contract valabil încheiat și dacă îndeplinește o funcție în una dintre instituțiile publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, precum și pensionarii sau urmașii titularilor contractelor de închiriere decedați, în situația în care fac dovada că ocupă locuința de serviciu, că au achitat chiria la zi și că nu au deținut în proprietate o locuință după anul 1990”, scrie deputatul Gheorghe Nacov în expunerea de motive care stă la baza acestui proiect legislativ.

Ce prevede acest proiect

De asemenea, se mai precizează că, potrivit legii în vigoare, nu pot cumpăra locuințele de serviciu persoanele a căror activitate în instituțiile sistemului de apărare, ordine publică și securitate națională a încetat prin demisie sau din motive imputabile lor și nici persoanele care dețin în proprietate, ele sau soțul, soția ori copiii aflați în întreținere o locuință proprietate personală și care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea Locuinței nr. 114/1996.

În acest sens, se arată în documentul citat, proiectul de lege depus la Parlament vizează modificarea prevederilor referitoare la autorizarea acestor instituții de a vinde locuințele de serviciu, pe care le-au primit în administrare și după anul 2004, către personalul propriu.

În propunerea legislativă se introduce reglementarea potrivit căreia „cumpărătorii trebuie să dețină un contract de închiriere valabil, ca titulari sau ca urmași ai titularului decedat, să locuiască efectiv în locuința de serviciu, să aibă chiria achitată la zi și să nu dețină sau să nu fi deținut, ele sau soșul, soția ori copiii aflați în întreținere, o locuință proprietate personală care corespunde ca număr de camere numărului membrilor de familie, să nu aibă activitatea încetată în instituțiile vizate prin demisie sau din motive imputabile lor și să nu dețină sau să nu fi deținut în proprietate o fostă locuință de serviciu achiziționată de la una dintre instituțiile publice vizate”.

Mai mult, proiectul de lege mai prevede că vânzarea locuințelor de serviciu ar urma să fie efectuată prin structuri proprii, cu plata integrală a valorii locuinței sau în rate lunare. Aceste rate lunare se vor eșalona pe o perioadă de maximum 20 de ani, cu o dobândă anuală de 5%. Proiectul de lege mai prevede că, în situația în care locuințele de serviciu nu sunt cumpărate de către salariați și devin disponibile din diferite motive, acestea să poată fi transferate către alte autorități interesate, prin hotărâre de Guvern.

CES: Statul este deficitar în privința fondului locativ

Consiliul Economic și Social a avizat nefavorabil acest proiect de lege, arătând, în avizul emis, că „autorizarea instituțiilor publice din sistemul de apărare de a vinde personalului propriu locuințele de serviciu pe care acestea le au în administrare nu se justifică, pentru că personalul deține funcții temporare, iar locuințele de serviciu au fost construite din fonduri publice”.

„Încă din anul 1990, patrimoniul și, implicit, fondul locativ de stat a fost sărăcit permanent, printr-o avalanșă de acte normative care au permis vânzarea, retrocedarea ori trecerea din proprietatea publică a statului în cea privată, cu scopul schimbării destinației, în special, a locuințelor, aspecte care nu au servit interesului general al instituțiilor. Zeci și sute de imobile au dispărut, iar unitățile și subunitățile în cauză se angajează în eforturi bugetare de milioane de lei pentru închirierea unor spații de la entități private. Amintim aici secții de poliție sau posturi de poliție care funcționează în spații insalubre, în scări de bloc, la parterul unor blocuri de locuințe, în containere sau în clădiri cu risc seismic”, se mai precizează în acest aviz al Consiliului Economic și Social.

Conform CES, „este cunoscută situația deficitară a fondului locativ al instituțiilor sistemului public de apărare, în contextul în care, cel puțin la nivel de minister de resort, nu există niciun program de construire a unor locuințe cu destinația de locuință de serviciu, care să poată face obiectul unor vânzări ulterioare către angajați. Puținele locuințe de serviciu care mai există nu satisfac nici pe departe nevoile de asigurare a spațiului de locuit pentru totalul de angajați care solicită acest lucru, marea majoritate a acestora fiind nevoiți să închirieze locuințe în regim privat.

Cu avize negative, inițiativa a trecut, tacit, de Senat

Un aviz negativ similar a fost emis și de către Consiliul Legislativ. Cu toate acestea, proiectul de lege a intrat, pentru început, în dezbaterea Senatului, ca primă Cameră sesizată. Aici, Comisia Juridică a emis, cu unanimitate de voturi, un aviz negativ.

Comisia pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională și Comisia pentru Buget-Finanțe ale Senatului aveau termen să depună raportul comun până în data de 20 februarie 2024. Nu s-a întâmplat acest lucru. 

În lipsa acestor avize, legea a intrat în dezbaterea Plenului, iar, la data de 25 martie 2024, proiectul a fost adoptat tacit, ca urmare a depășirii termenului de adoptare prevăzut de articolul 75 alineat 2 din Constituția României. La data de 2 aprilie, legea a fost prezentată Biroului Permanent al Camerei Deputaților, acesta fiind și forul decizional. Comisia pentru Apărare trebuie să transmită Plenului raportul final până pe data de 17 aprilie 2024.

Subiecte în articol: deputat lege locuinţe serviciu chirie
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri