Jurnalul.ro Ştiri Locale Descoperire terifiantă în Bucureşti! Doi agenţi de pază au fost găsiţi morţi în clădirea în care lucrau

Descoperire terifiantă în Bucureşti! Doi agenţi de pază au fost găsiţi morţi în clădirea în care lucrau

Doi agenţi de pază au fost găsiţi decedaţi într-o clădire dezafectată, unde îşi efectuau serviciul, a informat marţi Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, precizând că la ora 7,00 a fost sesizată Secţia 17 Poliţie. 

Conform DGPMB, la faţa locului s-a deplasat echipa operativă, fiind demarate cercetările în vederea stabilirii cauzei şi condiţiilor în care s-a produs decesul. 

Poliţia Capitalei precizează că la faţa locului s-au deplasat şi reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă. 

Trupurile neînsufleţite ale celor doi bărbaţi au fost ridicate şi transportate la INML în vederea efectuării necropsiei. 

Cercetările vor fi continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5. AGERPRES

Subiecte în articol: agenti paza morti bucuresti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri