Eroii zilelor noastre sunt doctorii. Doctoratul constituie ciclul superior de studii universitare, a cărui finalitate este dezvoltarea cunoaşterii prin cercetare ştiinţifică originală. Da, aţi înţeles bine, originală. Într-o ţară în care plagiatul a făcut legea, asta este esenţa lui, originalitatea. Din păcate însă, la noi, originalitatea e reglementată. Articolele pentru doctorate sunt reglementate de comiţii, conduse de Dumnezeii originalităţii, care ştiu ei cel mai bine cum se redactează un articol inedit.
Ceea ce face, în cele din urmă, ca toată originalitatea să semene cu programul magazinelor în pandemie. Să nu le fi folosit la nimic exemplul Salonului Refuzaţilor, pictorii impresionişti respinşi de juriul academic, care au făcut ulterior istorie?
Aşadar după cum ordonează, disciplinează, Şcoala Naţională de Administraţie în Franţa şi SNSPA (fostă „Ştefan Gheorghiu”) la noi, la fel se întâmplă şi cu doctorii, care fiindcă sunt rezultatul unui proces de limitare a accesului noilor intraţi în sistem, îmi vine să fac mişto de ei şi să le spun medici în drept, economie sau studii politice şi administrative. Dar fireşte că nu o fac, deoarece i-aş jigni şi s-ar observa cu atât mai mult că nu servesc la progresul societăţii. Başca faptul că Alfred Nobel nu a lăsat cu limbă de moarte economia - să zicem - pe lista de premii, alături de literatură, fizică, chimie și medicină, târziu a apărut un premiu pentru economie în memoria celui ce nu o considerase importantă.
Bine că din poziţia lui Nobel nu se poate deduce că îţi poţi lua doctoratul în nimic, pentru că Paul Samuelson, animat de judecățile lui Keynes, n-a suportat ideea că economia nu este atât de complicată încât să fie matematizată până la nivelul din ziua de azi. Cu riscul ca modelele cantitative - ca urmare a faptului că sunt eminamente rezultatul unor calcule econometrice - să sufere când există un cadru legislativ incert şi impredictibil.
Ciudat este că atunci când pui pe tapet aceste chestiuni, mediul subţire vine să-ţi bată obrazul că discursul e eronat, fiindcă peste tot e la fel, mai ales în Uniunea Europeană. Adică, în întreaga UE e reglementată originalitatea!
Dar apropo de reglementare, am înţeles că a existat o întreagă preocupare legată de studiile ministrului Finanţelor, Florin Vasile Cîţu, care fusese angajat pe baza lor la Banca Naţională a Noii Zeelande, dar nu-i erau echivalate în patria lui, în România.
Poate că n-aţi înţeles care-i treaba. De la noi, pleacă tinerii în străinătate încă de pe băncile liceului. Nu-i interesează masteratul şi doctoratul de aici, motiv pentru care puţinii care mai doresc să fie doctori originali la ei în ţară ar trebui trataţi nu cu reglementări, ci cu „Te rog, frumos!”.