Iar în timpul în care monarhia nu încurajează corupția, republicile conferă anumite „avantaje”, cum ar fi pensiile speciale şi promovarea pe bază de algoritm politic în fruntea instituţiilor statului, pe care regii n-au cum să le agreeze. Ei vor ca ceea ce lasă în urmă să fie gestionabil, mai ales din punct de vedere economic.
Și după cum mai zis-o, monarhia e mult mai aproape de nevoile societăţii, la nivel de conştiinţă, decât republica, ce încearcă să fie - referindu-ne la aceeaşi societate - o soluţie nereală cât educaţia e pliată practic pe monarhie. Statele feudale pot fi conduse mai eficient de monarhi decât de structuri republicane, pentru că ele se îndepărtează nu doar de nivelul de conştiinţă al societăţii, ci şi de interesele ei. Şi atunci, republica, pentru a echiliba decalajul cultural, apelează la ipocrizie!
Oare din acest motiv, pentru consolidarea puterii politice asociate cu imoralitatea, actuala tendință „europeană” ar fi eliminarea regilor și reginelor din fruntea statelor? Și poate că e nevoie de monarhi puternici pentru a crește șansele de supraviețuire ale instituției lor. Desigur că între monarhie și biserică apare o strânsă legătură și probabil că de aceea și „filonul” moral al acesteia din urmă ar trebui distrus. Monarhul este unsul lui Dumnezeu, așa cum apare scris pe blazonul monarhiei britanice în franceză: „Dieu e mon droit”!
Ca să rezum, monarhia nu poate fi bănuită de discreționarism, ci e fair, precum etalonul aur. Dar exact acest fapt deranjează în perioada relaxării cantitative, în care e înlăturat orice reper „sfânt” cu maximum de „neortodoxie”. Asemănarea între aur și monarhie ar fi că nu încurajează inflația, deficitele, traiul pe datorie, la „umbra” cărora proliferează corupția.
Pentru a discuta din nou de precedente precum anglo-saxonii, Franco a restaurat monarhia, pentru că a considerat-o un garant al stabilității, o cale ca statul iberic să nu se mai confrunte cu problemele rezolvate de el.
Spania republicană, sprijinită de Rusia sovietică vs monarhie! Ultima nu încearcă să ascundă o involuţie a mentalităţilor printr-o evoluţie politică!
Ca dovadă, Spania monarhică pare mai stabilă decât Grecia sau Italia, care şi-au mazilit regii.
Țările conduse de figuri monarhice în Europa, cu excepția Regatului Unit și a Spaniei redevenită monarhie, nu sunt chiar printre cele mai mari și foarte vechi ca regate de sine stătătoare. Statele nordice, unite la un moment sub aceeași cupolă, formează acum trei regate și două republici. Iar în Suedia domnește dinastia unui general al Republicii Franceze.
Și, totuși, de la cei mici se pot învăța lucruri mari. Liechtenstein e poate singura monarhie constituțională din Europa în care suveranul are putere politico-executivă reală, cu drept de veto asupra oricărei legi emise de Parlament și poate să demită miniștri și chiar întregul guvern. Iar unul dintre dintre membrii familiei monarhice, prințul Michael de Liechtenstein, arată că precum alchimia medievală, care a eșuat în demersul său de a transforma plumbul în aur, politicile fiscale și monetare ale autorităților contemporane, bazate pe deficit bugetar și relaxarea cantitativă, generează crize, nu creștere economică și prosperitate. „Cea mai mare problemă a contemporaneității, nu doar din punct de vedere economic, ci și politic, este problema datoriilor. E greu de imaginat felul în care se va sfârși nebunia creării de tot mai multe datorii și stimulării economiei prin expansiunea continuă a masei monetare. Ne putem imagina că deznodământul va fi o catastrofă de mari proporții. Există deja oameni care consideră că singura soluție ar fi un război major. Cum va fi acesta, e greu de spus. Poate că se va limita la sfera cibernetică, dar poate va implica și desfășurarea de forțe militare tradiționale”, anticipa prințul în urmă cu trei ani.
Nu în ultimul rând, în discuție poate fi adusă și Africa, de care se poate zice că nu prea-i pasă nimănui în prezent. Ei bine, Marocul, condus de un rege cu putere executivă, își permite să plătească salarii mai bune specialiștilor decât republicile Africa de Sud, Algeria, Egipt sau Nigeria, ceea ce are legătură cu productivitatea mai mare și corupția mai redusă. Doar Kenya a fost capabilă să realizeze o cantitate similară de reforme.
Dar nu cu asta aș vrea să închei, ci cu spusele unuia căruia românii i-au ridicat statuie, Corneliu Coposu, ce a atras atenția că: Blestemul României ar fi ca după 20-25 de ani FSN să se afle şi la stânga, şi la dreapta eşichierului politic. Precum și că: Negociem orice, dar nu principii. Sau: Regalitatea e soluţia recuperării României.
A și detaliat: democraţia şi normalizarea sunt legate de restaurarea monarhiei.