Da, știu, e neobișnuit să repeți tema unui editorial la doar câteva săptămâni. Acum vreo două editoriale, dacă am numărat bine, întâmpinam noul cabinet din care fac parte mai multe femei ca niciodată și condus de o femeie pentru prima dată în istorie, cu speranța că vor face diferența în ceea ce numim, în general și cât se poate de impersonal, violența împotriva femeii! Oarecum o iau de la capăt cu aceeași temă și-i rog pe esteții editorialelor să-mi acorde puțină îngăduință. Nici eu nu aveam de gând să scriu despre același lucru. M-am răzgândit după ce am văzut că din anunțul premierului privind angajarea de către companiile cu mai mult de 50 de angajați a unui expert în egalitatea de șanse au rămas în spațiul public doar miștocărelile pe seama diferențelor de discurs dintre premier și purtătorul de cuvânt. Nimeni, dar repet, nimeni nu s-a chinuit să meargă mai departe și să se întrebe: avem nevoie de un astfel de expert? Știu de ce nu ne-am întrebat! Riscam un răspuns care nu ne place: da, avem mare nevoie de experți! Și știți de ce? Pentru că nu suntem o societate chiar atât de dezvoltată pe cât vrem noi să ne închipuim! Clamăm pe toate gardurile că promovăm femeile și cu asta ne spălăm pe mâini, gata am rezolvat problema. Uităm să spunem și că promovarea, de multe ori, are o poveste. Că, de regulă, vorbim despre femei extrem de bine pregătite profesional, care până să ajungă subiect de laudă al bărbăților care le-au promovat au muncit de câteva ori mai mult decât bărbații colegi de generație și că, hai să fim cinstiți, sunt mult prea bune ca să le ignori. Sau, ca să citez dintr-un bărbat manager care, pus să explice promovarea unei doamne, a avut o replică care m-a lăsat mască: “Asta e, ați ratat momentul să-i dați în cap, acum ascultați-o!” “Să-i dați în cap” unei femei nu e ceva neobișnuit în România. În funcție de nivelul de educație expresia e la la figurat sau la propriu, deși am văzut și excepții în care forța pumnului a fost direct proporțională cu nivelul de educație. Că deh, unii nu merg degeaba la sală! Dar, credeți-mă, vânătăile pe suflet nu se văd și nici nu trec cu gheață! Dimpotrivă! Poate doar căldura semenilor, a societății să vindece violența asta albă, violența fără pumni, cea doar cu gândul și vorba! Știți ce nu-i place unui om violent? Să-l rușinezi, să-l arăți lumii, să-i aduci aminte! Să-i arăți pantofii roșii! Să te duci de Valentine’s Day să-i pui pe treptele Muzeului de Istorie, cum ne invită Sandra Stoicescu să facem, ca să arăți că-ți pasă, că faci ceva! Pentru oamenii violenți fiecare pantof e un cartonaș roșu cu un mesaj simplu: ieși! Ești exclus!