Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Dinamo, la prima victorie din noul sezon

Dinamo, la prima victorie din noul sezon

Dinamo Bucureşti a obţinut prima sa victorie din noul sezon al Ligii I de fotbal, 4-2 (0-0) cu nou-promovata Academica Clinceni, vineri seara, în Şoseaua Ştefan cel Mare, în etapa a patra.

Dinamo a marcat primul său gol în acest campionat în min. 52, prin Daniel Popa, atacant introdus la pauză de antrenorul Sebastian Moga, la capătul unei acţiuni în care a trecut de unul singur prin apărarea ilfovenilor. Italianul Mattia Montini a majorat diferenţa (56), din centrarea lui Deian Sorescu, intrat în min. 34 pe teren.

Academica a reuşit să revină pe tabelă, prin golurile marcate de slovacul Jakub Vojtus (65) şi Robert Ion (73).

Popa a completat tripla prin golurile marcate în min. 82, din centrarea aceluiaşi Sorescu, şi 90+3, pe contraatac.

Dinamo a obţinut primele sale puncte din acest sezon şi a marcat primele goluri, în timp ce Academica se află acum pe ultimul loc, fără vreun punct, la fel ca FC Hermannstadt.

FC Dinamo Bucureşti - Academica Clinceni 4-2 (0-0), stadion Dinamo - Bucureşti
Au marcat: Daniel Popa (52, 82, 90+3), Mattia Montini (56), respectiv Jakub Vojtus (65), Robert Ion (73).
Arbitru: Adrian Viorel Cojocaru (Galaţi); arbitri asistenţi: Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe), Marius Cristian Marchidanu (Brăila); arbitru de rezervă: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş)
Observatori: Nicolae Marodin (Bucureşti) - CCA, Romolos Gabor (Hunedoara) - LPF
AGERPRES

Subiecte în articol: Dinamo Bucureşti
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri