Jurnalul.ro Sport Fotbal intern O statuie pentru Burcă!

O statuie pentru Burcă!

de Adi Munteanu    |   

Oricum ne-am uita la ce a realizat Dinamo în acest sezon în Liga 2, promovarea este o minune. În toamna anului trecut nimeni nu a crezut în supraviețuirea echipei, se vorbea de Liga 3, chiar de faliment. Venirea lui Ovidiu Burcă, un antrenor fără palmares, a ridicat sprâncenele multor fani, „Cine-o mai fi și ăsta?”. Burcă a cerut un răgaz de 2-3 luni, dar și aici au apărut unele vorbe, „Păi, în 2-3 luni vom fi atât de jos că nu ne mai saltă nimeni”. 

„Câinii” au început sezonul Ligii 2 sub cele mai proaste auspicii. Rușinea retrogradării, lot decimat, interdicție la transferuri, antrenor necunoscut, lipsa banilor, moral la pământ. Au debutat cu 5 înfrângeri din 7 meciuri și o clasare în subsolul Ligii 2. „Liga 3 scrie pe noi!”, spuneau deznădăjduiți suporterii, care se mai amuzau doar la ideea că Dinamo va juca în Ghencea înaintea FCSB-ului. Mai mult, la reunirea lotului după pauza de iarnă echipa era și mai disperată. Nu se știa nici unde se vor antrena, dacă se vor mai lua bani, ce jucători nu vor mai reveni la echipă. 

Burcă era însă optimist. „Stați liniștiți, de acum vom urca continuu. Tragem la play-off-ul de promovare”, spunea el, încă necrezut de nimeni. Ei bine, Dinamo a profitat de fiecare șansă ivită și a urcat. S-a calificat cu mult noroc în play-off, în urma jocului de rezultate pe ultima poziție, după care a început cu adevărat lupta pentru promovare, fiind învinsă doar de trei ori, de echipele clasate în fața ei, Steaua, Poli Iași și Oțelul. 

Barajului cu FC Argeș a fost privit cu teamă de fani. „E dificil să depășești o echipă de Liga 1”. Însă Burcă a crezut că se poate, iar rezultatul din primul meci, 6-1, îi scutește de emoții. Promovează în Liga 1, iar Burcă ar merita chiar și o statuie pentru ce a realizat în acest sezon, în care doar el a crezut că este posibil imposibilul.

Subiecte în articol: dinamo promovare liga 1
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri