„Era prin noiembrie 2019. Realizăm pe atunci „Un veac de la Marea Unire”, o emisiune culturală televizată dedicată României întregite, în care invitam mari personalităţi, capabile să-mi sprijine demersul aproape utopic (la acel moment) de redeşteptare a sentimentului naţional într-un public asediat de mahalagism, mediocritate agresivă şi kitsch. Una dintre aceste mari personalităţi fusese domnul Dinu Săraru, care acceptase invitaţia de a onora ediţia de referinţă, dedicată zilei naţionale din anul Centenarului Marii Uniri. Cu câteva zile înainte de interviul care stă la baza acestei cărţi, participasem la lansarea volumului de memorii al Maestrului, „Jurnalul unui personaj controversat: rememorări provocate de Vartan Arachelian”. Plecasem de la lansare cu sentimentul amar al efemerităţii relaţiilor interpersonale, al triumfului non-valorilor suite pe umerii martelaţi ai celor ce ne-au dat nume”, povestește Alba Popescu.
Patriotism şi onestitate în societatea postdecembristă
„De aceea, cu ocazia acestui nou interviu, l-am invitat pe Maestru la un «dialog esenţial» despre patriotism şi onestitate în societatea postdecembristă, despre condiţia omului de cultură pus la zid de stihiile ideologice de care nu mai scăpăm de atâtea şi atâtea decenii, despre răutate pură şi nerecunoştinţă. Cald şi binevoitor, de la înălţimea staturii sale de mare om de cultură, Maestrul Dinu Săraru şi-a deschis sufletul laolaltă cu sipetul său cu amintiri, mai vesele, mai triste... după cum au fost vremurile pe care le-a trăit. Mă gândeam, în timp ce vorbea, la cât de potrivit ar fi fost ctitorul de instituţii culturale din faţa mea în postura de preşedinte al Academiei Române... Dar nu a fost să fie... Şi, nu doar că nu a fost să fie, ridicolul şi nedreptatea au făcut ca, nici în prezent, scriitorul, publicistul, criticul teatral, directorul de teatru, care a excelat în toate aceste ipostaze, a dominat presa culturală timp zeci de ani, a întemeiat şi crescut teatre, a creat reviste, a format oameni de litere şi a lăsat posterităţii «Clipa»«„Trilogia ţărănească», «Dragostea şi revoluţia», «Ultimul bal la Şarpele Roşu», «Corida», «Ura din ochii vulpii», să nu-şi fi găsit locul în rândul membrilor Academiei Române... Păcat. «Secunda care ne desparte de identitate» l-a despărţit pe Maestru de statutul său de academician, dar nu îl va despărţi vreodată de identitatea sa de titan al culturii aflat în serviciul neamului său românesc. Pentru că oricât de înnegurate ar fi vremurile şi de opacizate lentilele ochelarilor de cal purtaţi de nişte vremelnici, peste opera lui Dinu Săraru nu se va putea, vreodată, trece cu vederea... Şi aşa cum astăzi abia de-i mai pomenim pe academicienii colaboraţionişti din anii ’50 (care, printre altele, au refuzat operele lui Brâncuşi pe motiv că sunt obscene şi reacţionare), tot aşa posteritatea îi va judeca pe culturnicii în halat de mătase, care trec prin filtrul ideologiei totalitarismului corectitudinii politice destine, opere, opinii, identităţi”, scrie Alba Popescu.
Cum să-ți îmbogățești sufletul
„Am plecat de la interviul pe care îl veţi regăsi în paginile acestei cărţi îmbogăţită sufleteşte. Mă întâlnisem cu un om special, rarisim, din stirpea aristocraţiei culturii române, de la care am învăţat lecţia stoicismului în faţa fluviilor de nedreptate... Dinu Săraru. Vă mulţumesc, Maestre, pentru onoarea de a-mi fi fost interlocutor şi pentru bucuria de a vedea interviul nostru transformat într-o carte”. O carte premiată și de Uniunea Ziariștilor, și de Statul Major al Armatei. Pentru că e pledoaria lui Dinu Săraru pentru valorile României, pentru identitatea noastră națională, de care ne desparte doar „o secundă” să o recâștigăm sau să o pierdem pentru totdeauna.