Studentă la Drept în teribilii ani ai stalinismului, Rodica Ojog-Brașoveanu va fi deținută ea însăși pentru un an, acuzată de solidarizare cu Revoluția maghiară din 1956 (din poziția de organizatoare a unor grupuri de protest), apoi, după un mariaj de conveniență cu un fost nobil german din regiunea Timișoarei, va lucra ca muncitoare la fabrica de medicamente Galenica (devenind... fruntașă în producție). A fost condiția pusă de comuniști pentru a i se permite să-și continue studiile juridice – încheiate de altfel în 1967, la Iași. „Căsătorită cu actorul Cosma Brașoveanu, scriitor incidental căruia îi fasonează scrierile, Rodica abandonează avocatura (n. r. – după doar șapte ani de profesare), dedicându-se narațiunilor detective și scenariilor polițiste pentru TV. Paralel cu «Crima din Cișmigiu» (1969) și ecranizarea, în 1971, a foiletonului «Moartea semnează indescifrabil», în linia scenariilor unor «maeștri» autohtoni ai genului precum Haralamb Zincă («Moartea vine pe bandă de magnetofon») sau Theodor Constantin («La miezul nopții va cădea o stea»), urmate de «Șantaj» (1981), «A doua variantă» (1984), «Enigma» (1995-1996) ș.a., Rodica Ojog-Brașoveanu devine ea însăși, pe urmele lui Phyllis Dorothy James, o «maestră» autohtonă a policier-ului (după încercările timide ale Mărgăritei Miller-Verghy din «Prințesa în crinolină»), publicând câteva zeci de romane, între care «Enigmă la mansardă» (1971), «Cocoșatul are alibi» (1973), «Anchetă în Infern» (1977), «Ștafeta» (1981)”, aprecia criticul și istoricul literar Paul Cernat.
Două simboluri: Minerva și Melania
În completare: „Notabile prin creația de atmosferă, mixajul savuros de medii interbelice și contemporane, ironia fină și ingeniozitatea logică a intrigilor, sunt, mai ales, cele două mari serii cu detectivi feminini, complementari într-un fel: prima este autoritara Minerva Tutovan, inspirată de profesoara sa de matematică; a doua este Melania Lupu, personaj rafinat-versatil și ambiguu (detectiv și infractoare simultan), inspirat de o eroină a filmului «Aeroportul»”. Profesorul Paul Cernat a mai comentat: „Seria cu Minerva Tutovan include romanele «Spionaj la mânăstire» (1972, unul dintre primele policier-uri din Republica Socialistă România în cadru mânăstiresc, contemporan cu comedia polițistă «B.D. la munte și la mare»), «Omul de la capătul firului» (1973), «Minerva se dezlănțuie» (1974), «Plan diabolic» (1974), «Panică la căsuța cu zorele» (1977), «Nopți albe pentru Minerva» (1982), «Violeta din Safé» (1986). Seria cu Melania Lupu, mult mai apropiată ca tehnică de Agatha Christie, dar și de mainstream prin tehnicile ironice și intertextuale, se deschide cu două piese de rezistență: «Cianură pentru un surâs» și «Bună seara, Melania!» (ambele din 1975), urmată de «320 de pisici negre» (1976), «Anonima de miercuri» (1984), «Dispariția statuii din parc» (1987, 1990), «O toaletă a la Liz Taylor» (1992)”.
Senzațional strident și ieftin după 1990
La capătul acestui tur de forță, câteva amănunte tonice: „Rodica Ojog-Brașoveanu - considera Paul Cernat - a cochetat și cu teatrul, agreabil dar irelevant («Cursa de Viena», 1984). Un onorabil ciclu romanesc nepolițist (publicat între 1976-1988), cu bune reconstituiri și suspans bine orchestrat, e cel istoric din vremea Brâncovenilor, cu logofătul Andronic («Agentul secret al lui Altîn-Bey», «Logofătul de taină», «Ochii jupâniței», «Letopisețul de argint», «Vulturul de dincolo de Cornul Lunii»), cele aflate în afara lui («Al cincilea as», «Întâlnire la Élysée», «A înflorit liliacul», «Să nu ne uităm la ceas») fiind inegale”. În loc de concluzie: „După 1990 autoarea - devenită fanion autohton al genului la Editura Nemira, într-o perioadă în care policier-ul românesc era sufocat de traduceri - cedează tot mai mult senzaționalului strident și ieftin, atât în romanele detective («Crimă prin mica publicitate», «Coșmar», «Cutia cu nasturi», «Poveste imorală», «Telefonul din bikini», «O bombă pentru revelion», «Răzbunarea sluților», «Necunoscuta din congelator» ș.a.), cât și în volumele de povestiri («Grasă și proastă», «Bărbații sunt niște porci», «Povestiri de noapte bună»)”.
Moartea sună de cinci ori
Cu o seară înainte de moartea lui Cosma Brașoveanu, cei doi soţi fuseseră la Casa Scriitorilor unde aveau o masă rezervată doar pentru ei când, incredibil sau premonitoriu, au început să rememoreze bucurii şi întâmplări trăite împreună. Întrebaţi de caricaturistul Matty dacă sărbătoresc ceva, au răspuns râzând: „Viaţa!”. A doua zi, la doar 46 de ani, Cosma Braşoveanu suferea al cincilea infarct. Ultimul… În martie 2002, Rodica Ojog-Braşoveanu a fost diagnosticată cu grave afecţiuni la inimă şi la plămâni, „Regina romanelor polițiste românești”, trecând, la rându-i, la cele veșnice, la 2 septembrie 2002. Avea doar 63 de ani.
Scrumiera dintre 6.00 și 10.00
Valentin Nicolau, regretatul editor de la „Nemira”, își amintea cu nostalgie, după 1990, modul frenetic în care scria Rodica Ojog-Brașoveanu: „Imaginaţi-vi-o pe distinsa doamnă sculându-se în fiecare dimineaţă la ora cinci, făcându-şi o cană mare de cafea tare pentru a se aşeza cel târziu la șase în faţa mașinii de scris. Până la nouă-zece umplea o scrumieră. Când se oprea din scris, manuscrisul tocmai ce crescuse cu câteva pagini. Şi asta zi de zi. Un mare profesionist al scrisului”.
„Tolerată” la Uniunea Scriitorilor
Extrem de prizată ca scriitoare, Rodica Ojog-Brașoveanu era privită cu îngăduință de „colegii” de litere, dovadă această amintire împărtășită de autoarea volumului „Cianură pentru un surâs” într-un interviu publicat de „Formula AS”: „Cândva, eram frecvent la Casa Scriitorilor, dar nu la şedinţe, ci la restaurantul de acolo, unde se perindau toţi boemii vieţii literare a Bucureştiului. Erau figuri mari: Jebeleanu - nelipsit, Nicolae Carandino, Horia Lovinescu, Marin Preda, Nichita Stănescu - nelipsit, Tudor George. Nu mă duceam la ședinţe, pentru că mă plictiseam foarte repede. Ei nu puteau să mă înveţe să scriu roman poliţist, eu nu puteam să-i învăţ pe ei cum să scrie. Eram tolerată doar pentru că am băgat nişte bani în vistierie, acolo, la Uniune, dar genul în sine - romanul poliţist - este privit foarte «de pe Ceahlău»”.
O zi din viața unei scriitoare de succes
Potrivit propriilor mărturisiri, Rodica Ojog-Brașoveanu respecta câteva tabieturi cu sfințenie în fiecare zi: „Dimineața - lucru, o jumătate de oră cumpărăturile, țigările fără de care nu pot bea cafeaua - nu cumpăr mai multe pachete deodată, că înseamnă că atât se fumează… Două pachete, sau trei, mie îmi ia mult și mașina de scris, că le pun alături și țigările se ard singure în scrumieră… Foarte puțin program administrativ și, în principiu, lucrez cam până la ora 13.00, dacă nu am dentist, că ăsta e ca un membru al familiei, mă întâlnesc cu el mai mult decât cu neamurile!”. Mai mult: „Și după aceea trec la lectura mea particulară, asta înseamnă ziarul și vreo patru cărți în paralel că, dacă mă plictisesc de ceva, iau altceva și, pe la ora 18.00, ori am obligații care mă silesc să ies din casă, ori mai scriu câte ceva, ori vine cineva. Uneori îmi notez filmele care mă interesează în mod deosebit”.
Secretele creației
Rodica Ojog-Brașoveanu nu s-a sfiit, în ultimii ani de viață, să dezvăluie public micile trucuri ale scrisului: „Lucrez ușor, mă conectez foarte repede, am un plan, plec la drum cu cel puțin cinci, șase personaje pe care le cunosc foarte bine, bine de tot, le știu și numerele de telefon. Și, în mare, cunosc subiectul. Pe măsură ce avansez, am o hârtie lipită de peretele biroului și îmi scriu scena 1, 2 ... până la final. În felul acesta am o imagine de ansamblu și îmi dau seama dacă un erou a fost abandonat și trebuie reluat, sau dacă, la un moment dat, se face o burtă - cum se spune. Cred că am un stil foarte organizat”.
83 de ani s-au împlinit pe 28 august 2022 de la nașterea scriitoarei Rodica Ojog-Brașoveanu, stinsă din viață în urmă cu două decenii, pe 2 septembrie 2002
„Prolifică, ingenioasă, inegală, Rodica Ojog-Brașoveanu rămâne o «clasică» autohtonă a genului și un reper în materie”, Paul Cernat, critic literar
1992 este anul în care Rodica Ojog-Brașoveanu a scris singurul său roman SF-horror - „Coşmar”, urmat de alte două scenarii TV - „Enigma” (1995-1996) și „Poveste imorală” (1998)
Un roman al soţului (actorul Cosma Braşoveanu) - „Fiara”, rămas neterminat la moartea lui fulgerătoare -, a fost finalizat de Rodica Ojog-Braşoveanu.
„Pentru mine, Rodica Ojog-Braşoveanu este singurul scriitor român profesionist pe care l-am cunoscut. În alte împrejurări istorice şi culturale, cărţile acestei doamne ar fi avut un destin internaţional”, Valentin Nicolau, editor
„Am două mari păcate, aș spune chiar infirmități: un exces de comoditate și un temperament pătimaș”, Rodica Ojog-Brașoveanu