Jurnalul.ro Ştiri Justitie Doi bărbaţi, reţinuţi pentru că au urcat o tânără cu forţa într-o maşină și au dus-o în Caracal

Doi bărbaţi, reţinuţi pentru că au urcat o tânără cu forţa într-o maşină și au dus-o în Caracal

Un bărbat în vârstă de 25 şi unul în vârstă de 49 de ani, care luni, pe o stradă din Corabia, ar fi urcat cu forţa într-o maşină o tânără pe care au transportat-o apoi spre Caracal, au fost reţinuţi pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt.

Potrivit unui comunicat al IPJ Olt, remis marţi AGERPRES, cei doi bărbaţi reţinuţi vor fi prezentaţi marţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Fratele femeii urcată cu forţa în maşină a sesizat poliţia apelând numărul 112, iar poliţiştii au început imediat verificări şi autoturismul în care se afla tânăra şi cei doi bărbaţi a fost depistat în Caracal.

"La data de 7 octombrie a.c., un bărbat, din oraşul Corabia, judeţul Olt, a apelat numărul de urgenţă 112 şi a sesizat faptul că sora sa, de 26 de ani, din aceeaşi localitate, în timp ce se afla pe strada C.A. Rosetti din Corabia, ar fi fost urcată cu forţa într-un autoturismul argintiu, care s-a îndreptat într-o direcţie necunoscută. De îndată, poliţiştii olteni au declanşat activităţile de căutare, fiind alertate şi judeţele limitrofe în vederea depistării tinerei. Un bărbat, de 49 de ani, a fost depistat de către poliţişti pe raza municipiului Caracal, conducând autoturismul folosit pentru a transporta tânăra. Extinzând verificările, poliţiştii au identificat tânăra şi celălalt bărbat, cei trei fiind audiaţi la sediul poliţiei. Din primele cercetări, a reieşit faptul că doi bărbaţi, de 25 de ani, şi, respectiv, 49 de ani, ar fi constrâns-o pe tânăra respectivă să urce în maşină, după care au transportat-o pe aceasta în municipiul Caracal", se arată în comunicatul citat.

Poliţiştii, sub coordonarea prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia, au reţinut cei doi bărbaţi care au fost duşi în arestul IPJ Olt şi vor fi prezentaţi marţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

AGERPRES

Subiecte în articol: olt barbati arestati corabia rapire caracal
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri