Că eşti japonez sadea, că eşti franţuz sau de-al nostru, când vii în Dolheşti, judeţul Suceava, vei fi întâmpinat la fel: cu pâine şi sare (şi-o ţuică formidabilă), cu bucuria sinceră a gazdei primitoare. Deşi se află în coasta Bucovinei, comuna a fost mai puţin norocoasă la capitolul notorietate – aşa că oamenii locului au decis să se pună singuri pe harta turismului.
Comuna suceveană Dolheşti se răsfiră pe valea râului Şomuzul Mare, la vreo 15 km de Fălticeni. E alcătuită din trei sate - Dolheştii Mari, Dolheştii Mici şi Valea Bourei -, populate cu vreo 3.000 de suflete.
Totul a început acum trei ani, din dorinţa unui antreprenor local de a-şi face cunoscut business-ul. Mirela Maria Nechita avea un mic magazin de decoraţiuni interioare şi a invitat un grup de oaspeţi, pentru a le arăta tradiţiile locului şi a face legătura cu produsele pe care dorea să le promoveze. Vizitatorii au rămas însă uimiţi de frumuseţea peisajelor, de ospitalitatea dolheştenilor, şi au pus întrebarea-cheie: „Oameni buni, da’ voi de ce nu faceţi aici turism rural?”.
La sfat cu primarul
Întrebarea a rodit într-un pământ fertil. Fiindcă turismul părea, într-adevăr, singura alternativă pe care ar mai fi avut-o oamenii din zonă, rămaşi fără locuri de muncă stabile, după ce industriile locale şi-au închis definitiv porţile. Mirela Nechita a chemat oamenii la sfat, de faţă cu primarul Cristinel-Neculai Bărculescu. Acesta, aflat la primul mandat şi având o experienţă de peste 15 ani ca director la Tabere, în cadrul inspectoratului şcolar județean, a acceptat cu entuziasm. Toate ideile au fost puse pe hârtie.
„Mi-au trecut prin minte documentarele pe care le văzusem televizor, despre zonele cu turism ţărănesc”, spune Mirela Nechita. „Trebuia şi noi să le oferim turiştilor ceva deosebit, unic. Şi atunci mi-am dat seama că, lângă casa mea chiar, erau doi meşteşugari: nea Liuţă, cojocarul satului, şi Ioan Stoica, fierarul care potcovea caii ca în urmă cu un secol. Apoi, mai aveam în comună oameni care ştiu să modeleze chirpiciul, să împletească răchită, să coase, să ţeasă... Mai aveam şi ansamblu folcloric, şi muzeu înfiinţat în casa
învăţătorului Vasile Cărăbuş, şi Biserica „Cuvioasa Parascheva”, ctitorită de cumnatul lui Ştefan cel Mare, în zonă mai e şi Mănăstirea Probota – şi uite-aşa, încet, încet, tabloul s-a completat”.
Primele rezultate
Al doilea pas a fost înfiinţarea Asociaţiei pentru promovarea Văii Şomuzului. A urmat colaborarea cu o asociaţie din Bucureşti, apoi organizarea unei tabere de vară pentru studenţi şi a unei Zile a diasporei. Un grup de ziarişti a fost invitat să stea câteva zile în zonă, iar vizibilitatea comunei Dolheşti a crescut exponenţial. Au intrat pe fir şi cei de la Asociaţia Ghizilor din România, de la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, precum şi un tour-operator local. Au urmat invitaţii la Târgul
de Turism al României şi contacte cu agenţiile din ţară.
Eforturile celor din Dolheşti îşi arată roadele: au fost avizate trei case la Ministerul Turismului, pentru a primi oaspeţi în gazdă, iar anul acestea sunt aşteptaţi vizitatori din Capitală, din Anglia şi din Belgia. „Suntem în discuţii pentru avizarea unui punct gastronomic local şi mai avem în plan să restaurăm vechea moară şi
s-o transformăm în muzeu al ţesăturilor populare. Şi vrem să organizăm ateliere pentru copii, ca să-i învăţăm meşteşuguri care riscă altfel să dispară”, explică Mirela Nechita.
Colindători din Japonia
Pentru dolheşteni, anul nou a început cu oaspeţi din Japonia. Ei au revenit în comună după ce o vizitaseră în primăvara lui 2019, pentru că au fost nerăbdători să descopere şi obiceiurile de iarnă. Mirela Nechita spune că invitaţii au fost implicaţi în preparativele de Sărbători, că s-au ospătat cum se cuvine, că au fost colindaţi de grupurile de mascaţi – şi că au colindat, la rândul lor, gospodarii din sat.
„Tot ce avem, păstrăm cu demnitate”, spune Mirela Nechita. „Ăştia suntem, nu contează cât de făloase sunt sau nu gospodăriile. Important e ca pe noi să ne definească ospitalitatea, bunătatea, bucuria de-a avea musafiri. Oamenii au înţeles asta şi au început să capete curaj”. Ba unii chiar se întorc acasă de prin Italia sau Anglia, unde s-au dus să-şi câştige traiul, spune Mirela. „Ştiu un băiat care revine în ţară şi vrea să-şi facă un start-up cu vase tradiţionale din lut, reînviind astfel o tradiţie care s-a pierdut.”
Şomuzul e afluentul Siretului şi străbate satele de pe la noi. Sunt sigură că, dacă ne unim cu toţii, o să scoatem zona la lumină. Fiindcă avem istorie, avem tradiţii, avem gastronomie şi meşteşuguri - şi, mai ales, avem oameni extraordinari.
Mirela Maria Nechita, fondator al Asociaţiei pentru promovarea Văii Şomuzului