Un complet de trei judecători al Curții de Apel din al 9-lea circuit din San Francisco, a decis să suspende o decizie emisă în iunie de judecătorul James Donato. Acesta blocase aplicarea ordinului executiv din martie al lui Trump, care elimina obligațiile de negociere colectivă pentru 21 de agenții federale.
Donato argumentase că ordinul reprezenta o formă de represalii împotriva sindicatelor critice la adresa administrației Trump, încălcând dreptul la liberă exprimare. Totuși, instanța de apel a concluzionat că ordinul prezidențial „nu exprimă în mod explicit nicio intenție represivă” și a susținut cauza administrației Trump.
Ordinul emis de Trump în martie a fost contestat în instanță de șase sindicate printre care și Federația Americană a Angajaților Guvernamentali (AFGE). Președintele național al AFGE, Everett Kelley a caracterizat măsura de vineri drept „un pas în spate pentru drepturile garantate de Primul Amendament în America”.
Prin eliminarea negocierilor colective, agențiile guvernamentale pot modifica mai ușor condițiile de muncă și pot concedia angajați fără opoziție sindicală. În plus, sindicatele ar avea mai puține mijloace legale de a contesta politicile administrației.