Dosarele de securitate ale unor oameni politici marcanţi pentru istoria României, printre care Iuliu Maniu, au fost făcute publice pe site-ul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).
Conform unui comunicat de presă transmis, vineri, de CNSAS, primele opt dosare referitoare la personalităţi implicate în actul Marii Uniri au fost lansate sub genericul "România Centenară".
"Aceste dosare, precum şi altele ce vor fi postate în lunile următoare, au o mare relevanţă pentru istoria politică a României, conţinând informaţii din perioada interbelică şi până la arestarea oamenilor politici respectivi, inclusiv anchetele la care au fost supuşi şi regimul de detenţie, conturând destinul tragic al generaţiei Marii Uniri, sub regimul comunist", se precizează în comunicatul CNSAS.
Cele opt dosare, care cuprind 109 volume cu 39.741 file, oferă informaţii despre viaţa unor politicieni printre care Ion Flueraş (decedat în 1953 în Penitenciarul Gherla), Iosif Jumanca (decedat în 1950 în Penitenciarul Văcăreşti) sau Iuliu Maniu (decedat în 1953 în Penitenciarul Sighetu Marmaţiei).
"În felul acesta, CNSAS continuă procesul de punere la dispoziţia tuturor celor interesaţi de documente din cei peste 25 km de arhivă, prin postarea pe site-ul instituţiei, reprezentând cel mai amplu proiect digital dezvoltat de vreo instituţie deţinătoare de arhivă din România, dar şi dintre cele străine, gestionând arhivele fostelor poliţii politice comuniste", se menţionează în comunicat. AGERPRES