„Marele scriitor rus Feodor Mihailovici Dostoievski își datorează numele localității strămoșilor săi - Dostoev/o (Dostojewo, pol.). Așezarea, astăzi aflată în Belarus, în imediata apropiere a graniței cu Ucraina, a aparținut multă vreme Poloniei (uniunii statale polono-lituaniene). Boierul Dănilă Ivanovici Irtișcev, un apropiat al cneazului local, în 1506, va primi din partea acestuia moșia Dostojewo”, remarca antropologul Gheorghiță Ciocioi în pripa unui crochiu închinat unor nume de ruși celebri grație creațiilor lor artistice.
Boierul Dănilă Ivanovici Irtișcev din Dostojewo
„Acest înaintaș al lui Dostoievski - a urmat Gheorghiță Ciocioi - are o origine controversată, chiar și în anii de pe urmă polonii, rușii, ucrainenii, belarușii, lituanienii și tătarii socotindu-l ca făcând parte din neamul lor. Cert rămâne un singur fapt: numele așezării a fost primit deoarece de aici erau recrutați slujitori vrednici/ destoinici («dostojnik» - vrednic, demn, în polonă) la curtea cneazului. Satul Dostojewo era numit oarecum cu batjocură în acest chip de către locuitorii din așezările vecine - mai zgârcite în a trimite oameni «vrednici» la curte. Boierul Dănilă Ivanovici Irtișcev din Dostojewo va sfârși, astfel, prin a fi trecut în zapisele domnești drept Dostoievski. Un nume cunoscut azi nouă, tuturor...”
Pușkin „al lui Pușcă” surghiunit în Basarabia
Dacă tot ne-am oprit la ruși, să desțelenim și rădăcinile lui Aleksandr Pușkin (1799-1837), artist năbădăios și neiubitor de români: „Poetul rus surghiunit de autoritățile muscale la Chișinău, în Basarabia ocupată de curând (1812), care îi disprețuia pe localnici, afirmând, totodată, că «Dunărea trebuie să devină frontiera reală dintre Rusia și Turcia», are un nume care se datorează unei arme de foc: pușca”. Cum așa? „Cel mai probabil, până în secolul al XVII-lea, atunci când are loc o «fixare a numelor» în Rusia, a fost un supranume al unui strămoș. «Al lui Pușcă» va deveni, astfel, după obiceiul adăugării numelui tatălui la cel purtat de o persoană, la ruși, Pușkin. Se crede, pe de altă parte, că Pușcă ar putea fi o poreclă primită nu neapărat pentru faptul că cineva s-a îndeletnicit în familie, în trecut, cu mânuirea armelor de foc, ci pentru că un înaintaș avea o constituție robustă, fiind «mare/ gras cât un tun»”.
Gogol, rața sunătoare
Mai departe, pe urmele marilor ruși: Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893). „Înaintașii marelui compozitor rus – a reluat etnologul Gheorghiță Ciocioi - au locuit într-o așezare numită Ceaika/ Ceaikovo («Pescăruș», ucr., rusă). Terminația («ski») ține de moda slavilor din Răsărit, din urmă cu trei-patru veacuri, de fixare a numelui”. Dar lui Nikolai Gogol (1809-1852) cum i s-a fixat numele? „Gogol, în traducere liberă, înseamnă rață sunătoare. O specie rară de păsări întâlnită la noi în Delta Dunării…” Întorcându-ne la poeți - Maxim Gorki (1868-1937) - ce semnificații are acest nume? Antropologul Gheorghiță Ciocioi e prompt: „Gorki este un pseudonim. Pornind de la înțelesurile de amărăciune, durere. Totul din pricina copilăriei nefericite a scriitorului rus. Nemulțumit (amărât/ îndurerat) mai apoi de «realitățile vieții», acesta va deveni propagandist al «revoluției»”. După cum se cunoaște…
Aleksandr Soljenițîn, darul de a povesti
Și o necunoscută: „Originea numelui marelui scriitor rus Aleksandr Soljenițîn rămâne neclară până astăzi. Cel mai adesea el este asociat cu o persoană care avea drept ocupație producerea malțului («solod», rus.), ori cu o cultivatoare de cereale pentru malț - «solojenița» (o femeie - văduvă, în multe dintre cazuri - cu o astfel de îndeletnicire - «solojenie», rus. - , fiul moștenind porecla - soljenițîn). Lingviștii ruși mai leagă, de asemenea, numele autorului «Arhipelagul Gulag» de o femeie care are darul de a povesti («slojenița»)”.
Cum „a pățit-o” mărul frumoaselor noastre colinde...
După incursiunea în universul bizar al marilor ruși, nimic nu-i mai revigorant, cred, decât revenirea în brazda proprie. Să prizăm așadar împreună învățăturile (oferite de distinsul antropolog Gheorghiță Ciocioi) despre măr. Da!, fructul, mărul: „Simbol al fertilității, prosperității, sănătății și bunăstării în colindele și urările românești de Crăciun și Anul Nou, mărul rămâne, totodată, în imaginarul creștin european, fructul prin care s-a petrecut căderea din Eden. Se presupune, de asemenea, că Eva ar fi «ceva mai căzută», prin comparație cu Adam, căruia mărul «i-a stat în gât» (de aici, mărul lui Adam)”.
Fructe „oprite”: strugurele, smochina, nuca…
În completare: „Vechile texte ebraice, interpretând Cartea Facerii, consideră însă drept «fruct oprit» strugurele, roada smochinului, a nucului, curmalului, a portocalului etc. Nu mărul”. Păi? „Se pare că mărul nici nu creștea de fapt în ținuturile dintre Tigru și Eufrat, presupusul loc al Raiului. În «Apocalipsa lui Baruch», o apocrifă răspândită mai ales în slava veche, pomul fărădelegii este, totuși, în mod surprinzător, vița de vie. Așadar, cum a luat locul «fructului căderii» mărul - nemenționat în textul Bibliei, unde se vorbește despre pomul cunoașterii binelui și răului”.
Confuzia
Cum? „De vină ar fi «confuzia» pom/măr (lat. «pomum») de către unii tălmăcitori ai textelor scripturistice, din pricina pronunțării apropiate a cuvintelor latine «melus»/«melum, malus/malum («măr»/«rău»), mărul ajungând să fie perceput, astfel, nemeritat, ca «fruct al răului»”. Ambiguu… „La un nivel mai profund, în cultura populară a popoarelor europene, mărul era/ este un simbol al fertilității, căsătoriei, erotismului, continuării familiei. («Să trăiți, să înfloriți, ca un măr, ca un păr»... «Casa să vă fie casă, flori dalbe de măr»)”.
La mămăligă, înainte!
La final, o butadă (pentru descrețirea frunților): care este numele României în „limbaj secret” în Bulgaria? Gheorghiță Ciocioi: „Poate fi auzit în mai multe zone ale țării vecine, fiind înregistrat de dicționarele academice bulgare. Numele României este Kacemakliata. În tălmăcire: Mămăligia. Că suntem/ am fost mari consumatori de mămăligă, e limpede nu doar pentru țările din Balcani. Bulgarii numesc mămăliga cu un termen turcesc: «kaceamak». În turcă, «kaçamak» este format din «kaç», care are legătură cu fuga/ verbul a fugi și terminația « (a)mak», prezentă în mai multe cuvinte turcești, având cel mai adesea înțelesul de aliment, produs, mâncare. Prin urmare, ceva preparat pe fugă, un terci fiert în 8-10 minute. Că vlahii/românii sunt socotiți de bulgari «mămăligari», nu e, așadar, o noutate. În «termeni preciși» însă: ajunși în restaurantele bulgărești, românii sunt numiți uneori «kacemaceari»”.
„Marele scriitor rus F. M. Dostoievski își datorează numele localității strămoșilor săi - Dostoev/o (Dostojewo, pol.). Așezarea, astăzi aflată în Belarus, în imediata apropiere a graniței cu Ucraina, a aparținut multă vreme Poloniei”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Acest înaintaș al lui Dostoievski are o origine controversată, chiar și în anii de pe urmă polonii, rușii, ucrainenii, belarușii, lituanienii și tătarii socotindu-l ca făcând parte din neamul lor”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Poetul rus (n.r. - Pușkin) surghiunit de autoritățile muscale la Chișinău, în Basarabia ocupată de curând (1812), care îi disprețuia pe localnici, are un nume care se datorează unei arme de foc: pușca”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Gogol, în traducere liberă, înseamnă rață sunătoare. O specie rară de păsări întâlnită la noi în Delta Dunării…”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog
„Vechile texte ebraice, interpretând Cartea Facerii, consideră drept «fruct oprit» strugurele, roada smochinului, a nucului, curmalului, a portocalului etc. Nu mărul”, Gheorghiță Ciocioi, antropolog