Jurnalul.ro Ştiri Observator Dumitru Prunariu a primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului București

Dumitru Prunariu a primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului București

Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat vreodată în spațiul cosmic, a primit, joi, în cadrul ședinței Consiliului General al Municipiului București, titlul de Cetățean de Onoare. „Merită cu certitudine un loc în galeria personalităților Bucureștiului”, spune Nicușor Dan.

„Cu deosebită considerație, i-am acordat astăzi (joi - n.r.), în cadrul ședinței Consiliului General al Municipiului București, titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului București domnului Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat vreodată în spațiul cosmic. La împlinirea a 70 de ani de viață, înmânarea titlului constituie o recunoaștere a activității acestei adevărate personalități a României contemporane, care merită cu certitudine un loc în galeria personalităților Bucureștiului”, transmite Nicușor Dan.

Edilul reamintește că Dumitru-Dorin Prunariu a participat la misiunea SOIUZ 40 din cadrul programului spațial “lntercosmos” și a petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute.

„Domnia sa și-a îndeplinit cu onoare toate îndatoririle ca militar, diplomat, om de știință, cu merite deosebite recunoscute atât pe plan național, cât și internațional, și nu în ultimul rând ca cetățean al Bucureștiului, oraș în care-și desfășoară activitatea de 40 de ani”, încheie Nicușor Dan.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: dumitru prunariu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri