Jurnalul.ro Ştiri Justitie După un cincinal, DNA l-a trimis pe Dragnea în judecată, în dosarul „Tel Drum”

După un cincinal, DNA l-a trimis pe Dragnea în judecată, în dosarul „Tel Drum”

de Ion Alexandru    |   

La aproape cinci ani de la începerea urmăririi penale, fostul președinte al PSD Liviu Dragnea a fost, ieri, trimis în judecată de către DNA, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și instigare la folosirea cu rea-credință de documente false, în celebrul dosar denumit „Tel Drum”. Din 2017, procurorii DNA se chinuie să finalizeze acest dosar, pe care l-a început celebra procuroare Alexandra Lăncrănjan, la momentul în care sistemul se „războia” cu fosta conducere a PSD prin intermediul dosarelor penale, după ce guvernul de la acea dată a elaborat binecunoscuta Ordonanță de Urgență nr. 13. 

Faptele pe care fostul lider social-democrat le-ar fi săvârșit în calitate de președinte al Consiliului Județean Teleorman sunt constituirea unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și instigare la săvârșirea fără vinovăție a infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, comisă în forma participației improprii.

Alături de Liviu Dragnea au mai fost trimiși în judecată Mugur Bățăuș, fost consilier județean, Victor Piperea, funcționar, precum și mai mulți angajați ai Tel Drum SA. Compania însăși va face obiectul cercetării judecătorești pentru constituirea unui grup infracțional organizat,  evaziune fiscală în formă continuată și complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Utilajul pentru asfaltare

Din rechizitoriul DNA, rezultă că Liviu Dragnea, ca președinte al CJ Teleorman, ar fi inițiat un grup infracțional organizat, din care ar fi făcut parte funcționari din administrația locală, reprezentanți ai firmei SC Tel Drum SA și ai altor societăți comerciale. Acest grup ar fi acționat, în perioada 2001-2017, în scopul de a obține, în mod fraudulos, sume importante din contractele finanțate din fonduri publice, prin fraudarea fondurilor europene, de evaziune fiscală și folosirea de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

 „Sub coordonarea și decizia inculpatului Liviu Nicolae Dragnea, în cadrul grupului, funcționarii publici ar fi acționat în interesul unor societăți private. Pentru funcționarea grupului ar fi fost necesară privatizarea SC Tel Drum SA, trecerea ei din proprietatea Consiliului Județean Teleorman, prin persoane interpuse, în patrimoniul lui Liviu Nicolae Dragnea, achiziționarea din fonduri publice a unui utilaj special de asfaltare și atribuirea, în mod discreționar, a contractelor de reabilitare a drumurilor din județ către Tel Drum SA”, susțin procurorii DNA.

55 de kilometri de drum

Una dintre infracțiunile săvârșite în scopul pentru care a fost constituit grupul ar fi constat în adjudecarea nelegală, de către firma Tel Drum SA, a unui contract de reabilitare a 55 de kilometri de drum județean, în valoare de 114.263.011 lei, din care suma de 13.772.603 euro provenea din fonduri europene. În calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, Dragnea ar fi emis și semnat hotărâri și dispoziții nelegale, acte indispensabile pentru procedura de atribuire a contractului care, între altele, au inclus o condiție restrictivă ce avantaja SC Tel Drum SA.
„În mod similar, în calitate de reprezentant al Consiliului Județean Teleorman, inculpatul Liviu Nicolae Dragnea ar fi făcut demersuri și ar fi contribuit la adjudecarea, de către firma Tel Drum SA, a unui contract de reabilitare a peste 50 km din DJ 506, un alt drum județean din Teleorman, în valoare de 62.482.442 lei, dintre care suma de 6.930.138 euro provenea din fonduri europene. În vederea finanțării acestui proiect și asigurării câștigării licitației de către SC Tel Drum SA, inculpatul Liviu Nicolae Dragnea, cu ajutorul a doi funcționari publici (…) ar fi obținut modificarea ilegală a proiectului tehnic, prin introducerea de condiții restrictive și majorarea devizului lucrărilor aferente contractului de reabilitare a drumului”, se mai arată în actul acuzării. Prejudiciul, în aceste cauze, este de 31,3 milioane de lei, așa cum a fost el calculat de DNA.

Consiliul Județean Teleorman nu s-a constituit parte civilă

Dosarul mai vizează, așa cum arătam anterior, și o infracțiune împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene. Această infracțiune ar avea legătură cu proiectul „Reabilitarea drumului județean DJ 506”, paguba reținută reprezintă întreaga valoare a proiectului, respectiv 62.482.442 de lei.
Mai mult, DNA susține că, „în vederea sustragerii de la plata obligațiilor fiscale, SC Tel Drum SA, prin reprezentantul său, ar fi simulat, cu ajutorul unor firme cu comportament de tip fantomă, operațiuni comerciale fictive pe care le-a înregistrat în documentele contabile în perioada 2010-2012. În acest fel, SC Tel Drum SA s-ar fi sustras de la plata sumei totale de 1.229.388 de lei, reprezentând TVA și impozit pe profit”.

Dosarul a ajuns la Tribunalul București, iar Ministerul Dezvoltării Regionale, prin Administrația Publică și Gestionarea Fondurilor Europene, precum și Ministerul Finanțelor, prin ANAF, s-au constituit părți civile în cauză. Consiliul Județean Teleorman nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.


 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri