Jurnalul.ro Editoriale Armele lui Krupp

Armele lui Krupp

de Ionuț Bălan    |   

Economia avea nevoie de dezvoltare, pe care rivalitățile dintre partidele politice din Germania și dezordinea generală nu i-o puteau asigura… Ne-am gândit că Hitler ne va oferi un mediu sănătos și, într-adevăr, a făcut asta… Nouă, familiei Krupp, nu ne-a păsat niciodată prea mult de ideile politice. Ne doream doar un sistem care să funcționeze bine și să ne permită să lucrăm nestingheriți. Politica nu e treaba noastră!

Declarația din 1947 aparține lui Alfried, ultimul Krupp important, care a respins orice vină atribuită pentru cei 12 ani de închisoare primiți la Nürnberg, din care a ispășit doar trei, pentru că a fost grațiat și a ajuns să-și propulseze din nou compania în fruntea pieței comune europene în anii ’60, după cum remarca William Manchester în „Armele lui Krupp” - o carte care făcea senzație în urmă cu cinci decenii.

Alfried Krupp era un corporatist, unul care nu se încurca prea mult în etică, preferințe individuale, relații de piață. Reamintesc, potrivit lui Ludwig von Mises, industria organizată după modelul corporatist, fără teamă de concurenţi, nu e servitorul, ci stăpânul consumatorilor. Pe piaţă, corporaţia se află în postura producătorului şi vânzătorului unic. Ea nu se teme de concurenţa producătorilor de bunuri identice, deoarece posedă dreptul exclusiv asupra producţiei. De aceea, avem de-a face cu o societate de monopolişti.

Mises apreciază că sistemul corporatist nu are niciun motiv să-şi facă producţia cât mai eficientă, corporaţiile urmăresc să şi-o reducă pentru a obţine preţuri de monopol. Situaţia lor va fi cu atât mai bună cu cât cererea pentru produsele lor va fi mai presantă; intensitatea cererii face posibilă restrângerea producţiei şi obţinerea unor profituri globale în creştere. Sistemul, în ansamblul său, conduce la un despotism nelimitat al industriilor ce produc bunuri vitale.

Deci americanii care l-au grațiat pe Alfried Krupp, l-au repus în drepturi și ajutat cu Planul Marshall. Ei au avut un mare complex că tehnologic abia au ținut pasul cu germanii. Noroc că Niels Bohr a reușit să ajungă la timp în Statele Unite și să i se alăture lui Albert Einstein. În acest caz politica antisemită a Partidului Muncitoresc Național-Socialist German a jucat împotriva lui Krupp. La fel de importantă este însă și decizia a-l lua la sfârșitul războiului pe Wernher von Braun, alături de grupul său, de la baza de la Peenemünde, de sub nasul rușilor. Astfel, SUA au realizat nu doar bomba atomică via Bohr, ci și programul spațial.

Operațiunea Paperclip a avut rolul să împiedice știința germană să încapă pe mâna rușilor, au fost transferați în Statele Unite 1.600 de cercetători și familiile lor, care au făcut ca americanii să obțină avans tehnologic în aeronautică, electronică, medicină etc.

Pe de o parte, americanii au primit avantaj comparativ, dar pe de alta cu ce influență s-au ales? Dacă ne uităm la brazilianul Vargas sau argentinianul Perón și statele lor s-au dezvoltat, dar au plătit un „tribut” imigranților. Dacă analizăm comportamentul președinților Eisenhower și Nixon, se vede a fi deosebit de „corporatist”. JFK l-a învins inițial pe contracandidatul Nixon și a încercat să schimbe mentalitatea și să medieze conflictele rasiale, care nu se știe cum de s-au acutizat imediat după „imigrația” din anii ’50. Și se pare că a pierit „pe mâna” unui Hoover care instaurase în FBI o atmosferă gestapovistă. Acesta a venit de hac reglărilor de conturi la foc automat, dar și lumii capitaliste din cântecele lui Sinatra.

În fine, lui Reagan și Clinton li s-a tolerat ceva mai multă libertate, dar mai ales pentru că economiile aveau nevoie urgentă de schimbări structurale. Ei n-au încercat să modifice mentalități, precum Kennedy.

Ajungem în prezent și observăm o lume cam așa cum a „lăsat-o” Krupp. Între timp, ca să nu se mai risipească inutil resursele, marketingul corporatist a „fuzionat” cu propaganda oficială.

Și apropo de fuziune, ați auzit de entități cu risc sistemic? Sunt cele „too-big-to-fail”, corporații care primesc imunitate din partea statelor, ce produc oricât de mult hazard moral și selecție adversă la nivelul indivizilor pentru a le salva. Într-un fel statele sunt luate captive și granițele/suveranitatea devin neimportante.

Subiecte în articol: economie rivalitati politice germania
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri