Jurnalul.ro Ştiri Externe Omul care a vrut să îi ia scaunul dictatorului Maduro, salvat de Spania

Omul care a vrut să îi ia scaunul dictatorului Maduro, salvat de Spania

Circa 2.400 de simpatizanți ai Opoziției din Venezuela au fost aruncați în închisori, după alegerile prezidențiale de la sfârșitul lunii iulie, în țară instalându-se „un climat al fricii” - sintagmă ce aparține chiar Organizației Națiunilor Unite. Un nou episod al derapajului dictatorial din această țară s-a consumat în weekend, când omul care a îndrăznit să îl concureze pe președintele Nicolas Maduro a fost silit să plece în exil, sub protecția diplomatică a Spaniei.

Edmundo Gonzalez se ascundea încă din 30 iulie, pe numele său fiind emis un mandat de arestare pentru conspirație, falsificarea de documente „și alte infracțiuni grave”, după cum a anunțat  chiar procurorul general al Venezuelei.

Toate aceste acuzații au fost formulate de autorități după ce Opoziția venezueleană a contestat rezultatele alegerilor din 28 iulie. Chiar în noaptea de după scrutin, Consiliul Electoral Național (CNE) l-a declarat câștigător pe președintele Maduro, cu 52%.

SUA, UE și numeroase alte țări au refuzat să recunoască rezultatele anunțate de autorități, până când acestea nu vor prezenta informații detaliate privind votul.

La rândul său, Opoziția din Venezuela a postat pe internet date care arată că Edmundo Gonzalez este cel care a câștigat la vot, și încă la o diferență confortabilă.

 

Cum se scapă de contracandidați

Gonzalez, în vârstă de 75 de ani, a fost aproape necunoscut publicului larg, până anul acesta.

Politician și diplomat, el a devenit în martie candidatul Opoziției, după ce autoritățile au interzis altor doi candidați propuși să ocupe funcții publice.

Prima variantă fusese carismatica Maria Corina Machado, 57 de ani, absolventă de Yale, inginer, politician, deputat. Temându-se că și Gonzalez va primi interdicție de a candida, Opoziția l-a ținut multă vreme în spatele scenei politice, cu Machado îndemnând cetățenii să îl voteze.

 

Madridul nu a făcut troc cu Caracas

Vicepreședintele Venezuelei, Delcy Rodriguez, a scris în weekend pe o platformă socială că Gonzalez a cerut cerut Spaniei azil politic, după ce în ultimele zile se refugiase „voluntar” în ambasada acestei țări. Vicepreședintele a adăugat că autoritățile de la Caracas i-au permis să părăsească țara, lucru care s-a și întâmplat.

Spania îi va acorda, „în mod evident”, azil politic candidatului opoziţiei la preşedinţia Venezuelei, Edmundo Gonzalez Urrutia, a afirmat duminică dimineaţă şeful diplomaţiei spaniole, Jose Manuel Albares, citat de AFP.

Ministrul a precizat că Gonzalez zbura în acel moment spre Spania cu un avion militar spaniol. „Mi-a transmis mulţumirile sale pentru guvernul (spaniol) şi Spania”, a spus şeful diplomaţiei spaniole, adăugând că opozantul venezuelean este „bine”.

 

„Poziţia guvernului spaniol nu s-a schimbat deloc în raport cu cea de dinainte de plecarea lui Edmundo Gonzalez” din Venezuela, a dat asigurări el, dezminţind că ar fi putut exista vreun acord între Madrid şi regimul preşedintelui Nicolas Maduro.

 

Spania, a spus el, reiterează „cererea ca procesele-verbale” ale secţiilor de votare la alegerile prezidenţiale din 28 iulie „să fie prezentate” şi „ca acestea să poată fi verificate”, a continuat Albares.

 

Spania, a continuat el, „nu va recunoaşte nicio presupusă victorie” a lui Maduro, dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite.

În timp ce Edmundo Gonzalez pleca în exil, la Caracas forțele guvernamentale de securitate înconjuraseră o altă ambasadă, cea a Argentinei, în care s-au refugiat șase membri ai Opoziției. Ministrul de externe al Venezuelei susține că aceștia s-au ascuns în ambasadă pentru a pune la cale acte teroriste.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri