Jurnalul.ro Special Anchete Misterul de la Caracal. De ce nu au fost găsite cadavrele

Misterul de la Caracal. De ce nu au fost găsite cadavrele

de Ion Alexandru    |   

Tragedia de la Caracal este departe de a fi elucidată. La o săptămână de la dispariția adolescentei Alexandra, în vârstă de 15 ani, anchetatorii nu au la dosar decât declarația presupusului criminal, prin care și-a recunoscut fapta. În timp ce autoritățile implicate sunt ocupate cu a arunca vina una pe cealaltă, nu se cunosc amănunte esențiale care să conducă la identificarea tuturor cauzelor și împrejurărilor evenimentelor despre care doar declarațiile lui Gheorghe Dincă reprezintă singurele indicii că în “casa groazei” a avut loc o infracțiune de omor. Lista întrebărilor fără răspuns în legătură cu acest caz este una uriașă, iar specialiștii criminaliști, cu experiență vastă în domeniu, spun că este aproape imposibil ca acest personaj să fie capabil să incendieze un cadavru, în curtea locuinței sale, ziua în amiaza mare, astfel încât să fie aproape exclusă posibilitatea identificării profilului ADN al victimei. Și, mai ales, în condițiile în care autorul putea presupune că poliția îi poate bate la poartă din minut în minut.

De ce a ales presupusul asasin Gheorghe Dincă să incinereze cadavrul Alexandrei, chiar în curtea “casei groazei”, în condițiile în care este mai mult decât rezonabilă presupunerea că autorul avea reprezentarea posibilității ca poliția să ajungă la el în orice moment? Asta, deoarece, conform propriei sale declarații, dată în momentul recunoașterii crimelor, Dincă susține că a ucis-o pe Alexandra după ce a surprins-o vorbind la telefon cu poliția. Ultima convorbire cu polițiștii din Caracal a avut loc în jurul orei 11:29, când victima i-a relatat şefului Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Caracal, că este sechestrată într-o casă, de un bărbat care, în acel moment, nu se afla lângă ea, fiind plecat la farmacie să cumpere o cremă pentru a-i trata rănile provocate la mâini. Alexandra a descris locul faptei, o curte în care se afla un brad, un nuc, o mașină-platformă cu fiare vechi, un autoturism gri și mai mulți câini-lup dezlegați. A descris gardul din metal de culoare roșie (pe o parte gardul este vopsit cu roșu, iar la partea exterioaă este de culoare gri - n.red.), și că nu poate ieși din imobil deoarece este legată, iar în curte sunt câini. Victima a relatat că nu mai poate vorbi, pentru că a revenit agresorul și a precizat că se află în cartierul Petroșeni.

Aceste aspecte îi puteau crea convingerea asasinului că poliția este pe cale să identifice locația. Și, după ce a ucis-o pe Alexandra, în loc să părăsească locul faptei, pentru a ascunde imediat cadavrul, el a ales să incinereze trupul neînsuflețit într-un cazan, în curte, ziua în amiaza mare, cu riscul să fie surprins de vecini și de autorități în orice moment.

Incendierea cadavrului, în miezul zilei, la locul faptei

Putea un taximetrist clandestin să distrugă, într-un timp atât de scurt, un cadavru, încât să nu mai lase, practic, nicio urmă? “Jurnalul” a contacat doi specialiști criminaliști, care, sub protecția anonimatului, spun că acest lucru este posibil, însă cu îndeplinirea mai multor condiții obligatorii și care, în orice caz, ar fi presupus un risc major. Unul dintre specialiști este convins că un cadavru poate fi distrus prin ardere numai dacă ai la îndemână multe canistre cu benzină, o cantitate impresionantă de lemne și un cuptor ermetic. Chiar și în aceste condiții, durata necesară este de până la șase ore. Pe de altă parte, al doilea specialist criminalist contactat susține că Gheorghe Dincă ar fi afirmat, înainte de a recunoaște faptele, că a dat foc în cazanul respectiv pentru a topi metal. “Dacă are expertiza și experiența necesare pentru a topi metal, este posibil să știe să incinereze și un corp uman. Depinde ca anchetatorii să verifice aptitudinile suspectului în acest sens”, a precizat sursa citată. Și în acest caz, este nevoie de o durată de 6-8 ore și de acumularea unor temperaturi ridicate, iar operațiunea, făcută la locul indicat de autor, este imposibil să nu fi fost depistată și semnalată de vecini. Cu risc ridicat de prindere în flagrant.

Iar, din acest punct de vedere, expertiza medico-legală efectuată la INML arată că operațiunea a fost una profesionistă. Atât de profesonistă, încât, pe surse, medicii legiști spun fac eforturi disperate ca, până vineri, să transmită un rezultat al analizei ADN efectuată cu ajutorul oaselor găsite la “casa groazei”. Legiștii sunt sceptici cu privire la depistarea de material genetic în aceste oase, deoarece sunt foarte calcinate. Este aproape imposibil de depistat ADN în aceste condiții.

Cadavrele, negăsite după două zile de reconstituire

Cum a omorât-o pe Alexandra? Este o întrebare la care, până în acest moment, nu avem niciun răspuns. Nu există informații venite dinspre anchetatori cu privire la modul în care Alexandra a fost ucisă, având în vedere că nu există urme criminalistice care să releve probe de sânge, urme de violență specifice sau vreun corp delict.

La această întrebare se adaugă o alta, la fel de importantă, și anume unde este cadavrul Alexandrei? Presupusul asasin a relatat că, după ce a ars cadavrul, l-a transportat până pe raza localității Corabia, la o distanță de 45 de kilometri, descotorisindu-se de el în apele fluviului Dunărea. Asta, după ce, inițial, spusese că l-a aruncat în Olt, zonă aflată la aproximativ 12-13 kilometri de locul faptei.

Până la închiderea ediției, locul sau zona în care a fost abandonat cadavrul nu a fost identificată de polițiști, cu toate că, în cursul zilei de luni, dar și ieri, autorul a fost condus în teren pentru reconstituire. Reconstituire care a eșuat, pentru că, spune avocatul Bogdan Alexandru, apărătorul din oficiu al lui Gheorghe Dincă, anchetatorii au utilizat un alt traseu decât cel parcurs de clientul său, din cauză că se încerca să se scape de presă, care urmărea mașinile de poliție. Ajunși la Corabia, anchetatorii nu au putut găsi nimic.

Ciudata conexare a dosarelor, înainte de recunoașterea crimelor

Criminaliștii consultați de “Jurnalul” mai ridică o întrebare la fel de importantă. De ce au legat anchetatorii cazul Luizei de suspectul Gheorghe Dincă, înainte ca acesta să recunoască faptul că a omorât-o și pe aceasta. De patru luni, tânăra Luiza era dispărută, iar ancheta se afla într-un stadiu incipient la DIICOT Craiova. Singurele indicii cu privire la Gheorghe Dincă se referau la răpirea, sechestrarea și violarea Alexandrei, și asta doar pentru că victima a apelat Serviciul 112. După descinderea din ziua de 26 iulie, la ora 6.00 dimineața, timp de 24 de ore, Gheorghe Dincă nu a recunoscut nimic, a precizat că nu le cunoaște pe victime și a adoptat un comportament nevinovat. Până și avocatul Bogdan Alexandru arată, mai voalat, că probatoriul în cazul Luizei Melencu este “foarte subșire” și se bazează exclusiv pe recunoașterea lui Gheorghe Dincă, fără nicio altă probă la dosar.

Conform avocatului, Gheorghe Dincă a recunoscut că le-a omorât pe amândouă. “Sunt două fapte de omor. A oferit nişte explicaţii. Acum sunt din punctul dânsului de vedere. Fetele au venit aici pentru a întreţine relaţii sexuale, au fost discuţii mai aprinse şi în urma acelor discuţii le-a lovit şi în urma loviturilor s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Din declaraţiile dânsului au venit de bunăvoie”.

Poliția și Parchetul se acuză reciproc

Conform raportului întocmit de MAI, asasinul a avut la dispoziție 14 ore să ascundă cadavrul. Pentru că, în intervalul 25 iulie 2019, ora 22.00 – 26 iulie 2019, ora 1.00, cu sprijinul Direcției de Operațiuni Speciale, au avut loc primele activități specifice care au avut drept rezultat identificarea locației. Abia atunci, indiciile au condus la stabilirea identității lui Gheorghe Dincă și a locuinței acestuia.

Raportul arată, negru pe alb, că, deși “comisarul șef Alexe Nicolae – adjunct al șefului IPJ Olt pe linie de investigații criminale – a propus să se intre la adresa respectivă, chiar dacă nu exista un mandat de percheziție, invocându-se ipoteza săvârșirii unei infracțiuni flagrante (situație în care este permisă percheziția), reprezentanții Parchetului nu au fost de acord cu această propunere”. Din același raport rezultă că polițiștii au solicitat, totuși, să fie emise ordonanțe de interceptare pe un interval de 48 de ore pentru postul telefonic utilizat de Gheorghe Dincă.

Pe de altă parte, Parchetul General susține, într-un comunicat de presă, că, în urma controlului efectuat de Serviciul de îndrumare și Control, s-a constatat că “procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal nu le-au  interzis lucrătorilor de poliție să pătrundă în domiciliul prezumtivului autor Dincă Gheorghe, după ce l-au identificat. În raport de constatările din teren, de comun acord, procurorii și lucrătorii de poliție au apreciat că nu este oportună pătrunderea în domiciliu, înainte de ora 6.00, întrucât exista riscul compromiterii probelor în situația în care autorul nu se afla acolo”. Cu toate acestea, controlul intern a scos la iveală nerespectarea dispozițiilor procedurale în activitatea de înregistrare a cauzei ce a format obiectul dosarului, la Pachetul Judecătoriei Caracal, precum și un management defectuos al cauzei. “S-au constatat sincope în comunicarea dintre organele de poliție și procurori, constând în aceea că doarul a fost înregistrat la Parchet după aproximativ cinci ore de la sesizarea Serviciului 112, ceea ce a condus la solicitarea și la dispunerea măsurilor necesare în vederea localizării și identificării autorului cu întârziere”.

În paralel, Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) a dispus, încă de luni, începerea urmăririi penale in rem pentru abuz în serviciu în legătură cu modul în care organele de urmărire penală au acționat sau nu au acționat în acest dosar. Au fost ridicate documente de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, DIICOT Craiova, Curtea de Apel Craiova, IPJ Olt și IPJ Dolj.

Dincă, legat de un al treilea asasinat

Lucrurile, în loc să se simplifice, odată cu continuarea cercetărilor, par a se afunda și mai mult. Gheorghe Dincă a fost audiat, ieri, la DIICOT, și în legătură cu uciderea unei alte tinere, pe nume tot Alexandra, găsită în Parcul Romanescu, din Craiova, în anul 2015. Tânăra a fost strangulată, iar pe trupul său nu au fost găsite urme de violență.

Legarea lui Gheorghe Dincă de acest caz vechi are loc, potrivit unor surse, în condițiile în care anchetatorii ar fi prelevat din locuința din Caracal telefonul mobil al victimei din anul 2015. Acest telefon însă putea ajunge la suspect în multe condiții, inclusiv prin achiziția obiectului de pe piața neagră.

Gheorghe Dincă a fost prezentat, ieri, în instanță, unde, inițial, a dorit să coteste măsura arestării preventive emisă pe numele său pentru o perioadă de 30 de zile. Ulterior, acesta a renunțat să mai depună contestația.

Iohannis, după ședința CSAT: Întârzieri criminale

Klaus Iohannis a precizat, ieri, după încheierea ședinței CSAT, că din datele raportate de MAI, STS şi alte structuri, rezultă o serie de deficienţe grave. “Au fost întârzieri nejustificate în declanşarea investigaţiilor; deşi dispariţia a fost raportată în data de 24.07, ora 20:30, acestea au debutat în dimineaţa zilei de 25.07, ora 8:30. Nu s-au respectat procedurile interne privind raportarea şi monitorizarea evenimentelor şi a aspectelor de interes operativ, nerespectarea metodologiei de lucru privind declanşarea şi funcţionarea mecanismului naţional «Alertă Răpire Copil», precum şi a protocolului de cooperare între Ministerul Afacerilor Interne şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind declanşarea şi funcţionarea mecanismului naţional «Alertă Răpire Copil»”, susține președintele. Acesta arată că a existat “o atitudine refractară a lucrătorilor din cadrul Poliţiei faţă de victimă, aceştia neimplicându-se în obţinerea de date care să conducă la identificarea locului unde se afla aceasta, existând, totodată, probleme de sistem şi cooperarea interinstituţională, începând cu relaţionarea operatorilor din Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă cu apelanţii acestui sistem, pe fondul pregătirii deficitare a acestora şi al unei proceduri care nu prioritizează apelurile în funcţie de gravitatea lor”.

"Din analiza foarte serioasă făcută în cadrul şedinţei CSAT, s-a constatat că instituţiile care au responsabilităţi în domeniul securităţii cetăţenilor nu au reuşit, în urma unui lung şir de erori inacceptabile, să asigure un drept fundamental prevăzut de Constituţia României, dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. În aceste zile, m-am consultat cu specialiştii din zona de siguranţă publică şi din justiţie pentru a pune la punct soluţiile concrete. Nu am atribuţii executive decât în cadrul CSAT, însă voi transmite tuturor instituţiilor soluţiile pe care eu le propun, pentru ca astfel de tragedii să fie prevenite", a afirmat Iohannis.

Întrebări fără răspuns, la trei zile de la momentul în care suspectul Gheorghe Dincă a recunoscut că le-a omorât pe cele două tinere din Olt. Cadavrele nu au fost găsite, iar ipoteza incendierii, aproape imposibil de verificat

MAI dă vina pe procurorul de la Caracal că nu le-a permis polițiștilor să intre în “casa groazei” fără mandat. Parchetul contrazice informația și spune că poliția și procurorul au căzut de comun acord să aștepte ora 6.00 dimineața

Subiecte în articol: gheorghe dincă
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri