Jurnalul.ro Ştiri Politică Elena Lasconi despre decizia CCR în cazul Dianei Șoșoacă: este incredibil

Elena Lasconi despre decizia CCR în cazul Dianei Șoșoacă: este incredibil

de Redacția Jurnalul    |   

Președinta USR, Elena Lasconi, a comentat decizia CCR privitoare la respingerea candidaturii Dianei Șoșoacă. Democrația este și despre dreptul fiecărui cetățean de a candida, a spus Lasconi. Ea a mai arătat că este o situație incredibilă.

Mesajul a fost trimis pe Facebook.

„Democrația este și despre dreptul fiecărui cetățean de a candida. Este o reacție la cald, dar interdicția de a candida dată Dianei Șoșoacă pare la prima vedere un vis împlinit pentru domnul Marcel Ciolacu. Un vis împlinit cu ajutorul Curții Constituționale, ai cărei judecători se simt ca acasă în biroul PSD din Parlament. Este incredibil cum același om poate să fie europarlamentar, dar nu are dreptul de a candida la el în țară pentru o funcție publică. De doamna Șoșoacă mă despart multe, nu vedem lumea cu aceiași ochi, dar dreptul unei femei de a intra în arena politică nu poate fi îngrădit cu chichițe legislative. Cine va fi următorul președinte al României trebuie să stabilească alegătorii, nu manevrele făcute de un sistem corupt și putred până în măduva oaselor”, a transmis Elena Lasconi.

Judecătorii Curții Constituționale a României au respins sâmbătă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. Decizia a fost luată cu majoritate de voturi. Practic a fost admisă contestația formulată împotriva candidaturii Dianei Șoșoacă. Decizia este definitivă și urmează să fie comunicată Biroului Central Electoral.

„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis contestațiile formulate de doamna Amalia Bellantoni și domnul Mihai Gheorghe Ursa şi a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr.18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale doamnei Diana Iovanovici-Șoșoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024”, a transmis CCR.

În schimb, judecătorii au respins contestațiile care au vizat candidaturile lui Nicolae Ciucă și Kelemen Hunor.

„Cu unanimitate de voturi, a respins contestația formulată de doamna Șerban Sanda Puica privind înregistrarea candidaturii și a semnului electoral ale domnului Nicolae-Ionel Ciucă la alegerile pentru Președintele României din anul 2024, a respins contestația formulată de domnul Ioan Todiroae împotriva înregistrării candidaturii domnului Kelemen Hunor la alegerile pentru Președintele României din anul 2024 și a respins contestația formulată de domnul Ioan Todiroae împotriva respingerii înregistrării candidaturii independente a domnului Miron Cozma la alegerile pentru Președintele României din anul 2024”, mai scrie în documentul CCR.

Contestațiile privitoare la candidaturile lui Mircea Geoană și Ludovic Orban vor fi analizate sâmbătă, la ora 21.00.

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri