Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fotbal: Elon Musk, interesat să cumpere clubul Liverpool, conform tatălui său

Fotbal: Elon Musk, interesat să cumpere clubul Liverpool, conform tatălui său

de Redacția Jurnalul    |   

Magnatu Elon Musk ar fi interesat să cumpere clubul englez de fotbal FC Liverpool, conform unei declaraţii a tatălui său la postul britanic Times Radio, transmite DPA.l

Grupul Fenway Sports, cu sediul în SUA, care deţine clubul FC Liverpool din 2010, a căutat parteneri pentru investiţii externe, dar în niciun moment nu a luat în considerare o vânzare completă.

Cu toate acestea, Errol Musk a fost întrebat dacă fiul său este interesat de clubul de pe Anfield.

''Nu pot să comentez asta. Vor creşte preţul'', a spus Musk Senior, marţi, la Radio Times. Când a fost presat cu întrebarea dacă Elon ar vrea să cumpere Liverpool, el a adăugat: ''Oh, da. Dar asta nu înseamnă că îl cumpără. El ar dori asta, evident. Oricine ar vrea - şi eu aş vrea.''

În luna mai, revista Forbes a cotat clubul Liverpool pe locul patru în topul mondial, cu o valoare estimată de 5,3 miliarde de dolari, adică puţin peste 1% din averea lui Musk.

Errol Musk a adăugat că interesul pentru Liverpool vine în parte dintr-o conexiune a familiei cu oraşul: ''Bunica lui s-a născut la Liverpool şi avem rude în Liverpool. Şi am avut norocul să cunoaştem destul de mulţi dintre Beatles pentru că au crescut cu o parte din familia mea. Deci, suntem ataşaţi de Liverpool.''

Actualul proprietar, Fenway Sports Group, este adesea ţinta criticilor unei părţi a fanilor, pentru lipsa de investiţii pe măsură la echipa care este lider în Premier League şi în Liga Campionilor. AGERPRES

Subiecte în articol: elon musk clubul Liverpool
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri