Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Epidemiologul Octavian Jurma: Valul 4-Delta urmează să devină un tsunami în România

Epidemiologul Octavian Jurma: Valul 4-Delta urmează să devină un tsunami în România

Epidemiologul Octavian Jurma își exprimă îngrijorarea față de valul 4 al pandemiei de COVID-19, care este provocat de răspândirea tulpinii Delta. Acesta crede că situația va fi gravă din cauza faptului că românii nu s-au vaccinat.

"E tarziu si ma uit obosit la numerele care arata cum valul 4-Delta urmeaza sa devina un tsunami in Romania si simt cum ma copleseste durerea si revolta.

Ce durere sa asisti neputincios la suferinta poporului tau...

Ce rusine sa ceri increderea poporului tau cand vrei sa iti mearga tie bine bine si sa il abandonezi cand ii este mai greu...

Mi-a ramas in minte mama care intreaba la o emisiune ce va face cu copilul daca scoala trece in online si ea nu poate ramane acasa pentru ca isi va pierde slujba... Le puteam avea pe toate, si scoala si munca si distractie, dar nu ne-am vaccinat si le-am pierdut pe toate, pentru ca i-am crezut cand s-au jurat ca pandemia a trecut.

Gandul meu este alaturi de colegii mei din spitale, care au fost parjoliti de 3 valuri si s-au intors prea putin odihniti din concediu doar ca sa afle ca o vor lua de la capat in conditii mai proaste cu o boala mai grava si resurse mai putine...

Dar de data asta medicilor le va fi mult mai greu si vor avea mult mai putina recunostinta.

La noi medicii nu sunt aplaudati cand se intorc obositi acasa. Faptele lor bune nu raman nepedepsite in dictatura negationista din Romania. Ei sunt huliti si jigniti de o minoritate tot mai agresiva pentru care ignoranta a devenit un titlu de mandrie...

Nu au recunostinta nici din partea pacientilor agresivi pe care se straduiesc sa ii salveze de o boala pe care multi o neaga chiar si cand raman fara suflare...

La noi medici nu sunt rasplatiti cu afise si panouri prin care reprezentantii publicului sa exprime recunostinta publicului pe care pretind ca il reprezinta...

La noi orice bruma de atentie si multumire publica trebuie acordata numai si numai politicieniilor si, mai nou, super-politicienilor care fac singuri pocnind din degete ce nu poate face o armata de medici muncind pana la epuizare in spitale...

La noi medicii trebuie doar sa raspunda prompt la 112, sa nu deranjeze prin "declaratii alarmiste" parada caraghioasa a unui esec vopsit in triumf... si sa repare tacuti efectele exceselor noastre.

Meritele muncii lor trebuie sa fie meritele partidului...

Suntem insa pe cale sa aflam ce inseamna prabusirea unui sistem medical politizat pana la refuz in cea mai bolnava tara din Europa...

Doar un miracol ne mai poate salva. Sa ne rugam personal lui Dumnezeu sa ne salveze tara, ca multi din slujitorii sai propavaduiesc adevarul in biserica dar il neaga in afara ei...

Nimic nu mai poate schimba ceea ce urmeaza in urmatoarele 2 saptamani, nimic. Tragediile de azi si maine nu mai pot fi rezolvate masuri luate cu gandul la alegeri si functii. Tot ce putem face azi e sa schimbam ceea ce se va intampla peste 14 zile.

Trebuie sa alocam azi resursele si sa luam azi masurile care vor rezolva problemele care vor apare peste 14 zile sau efortul va fi ingropat de pandemie a doua zi. Iar masurile vor fi foarte dureroase si resursele necesare uriase sau mai bine nu le luam deloc, macar negationistii sa fie fericiti cand tara arde.

Nu cred insa ca mai exista cineva la carma tarii care sa se uite la ceea ce urmeaza sa ne loveasca peste 14 zile, doar oameni disperati sa gaseasca o scuza pentru cerea ce se intampla azi si maine. Colonelul Ghorghita pare singurul oficial care a ales sa lupte pana la capat de partea adevarului si sa se scufunde cu corabia vaccinarii in loc sa o abandoneze.

Tot ce mai pot sa spun acum este, Doamne iarta-i ca nu stiu ce fac si faca-se voia Ta, indiferent care este ea...

Noua ne-a mai ramas o singura arma, compasiunea si iubirea si, da, sunt recunoscator ca Dumnezeu mi-a ingaduit sa fiu alaturi de poporul meu la greu si azi ca acum 30 de ani...

Pacat ca nu vad si conducatorii nostri cat de mult merita iubiti acesti oameni minunati pe care ii lasa sa piara istoviti de boala, deznadejde si minciuna...

Dar poate cand vom indura destul si vom decide ca vom face TOT ceea ce trebuie ca sa invingem pandemia, nu doar ceea ce ne convine, poate ca atunci vom iesi cu adevarat din criza. Va fi mult mai greu dar vom fi mult mai puternici.

E doar o doina de jale. De maine revin pe baricade, salvarea se afla in orice moment la 14 zile de la o decizie salvatoare", a scris medicul pe Facebook.

Subiecte în articol: Octavian Jurma valul 4 COVID delta
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri