Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România intră în război. Cu porcii mistreți!

România intră în război. Cu porcii mistreți!

de Adrian Stoica    |   

La aproape șase ani de la depistarea primelor cazuri de pestă porcină africană în România, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a pregătit un nou plan de măsuri pentru controlul și eradicarea bolii, care va viza atât animalele din ferme și gospodăriile populației, cât și efectivele de porci mistreți.

Acest plan urmează să ajungă în curând pe masa Guvernului, pentru a fi aprobat, în acest sens fiind deja pregătită o Hotărâre de Guvern. Una din principalele măsuri care se va aplica vizează interzicerea creșterii porcinelor în exploatații în aer liber tip stâne, tabere de vară, cantoane silvice, cantoane de pe lângă diguri și societăți agricole vegetale.

De la prima semnalare a prezenței virusului pestei porcine africane, în iulie 2017, au fost confirmate 5.839 de focare la porci domestici, din care 181 în ferme comerciale. Răspândirea virusului a dus la sacrificarea a 1,49 de milioane de animale, impactul economic fiind unul major. Pentru anul 2022 s-au solicitat Uniunii Europene fonduri în valoare de 11 milioane de euro pentru plata despăgubirilor, după ce în 2021 suma s-a ridicat la 59 de milioane de euro. În afara sumelor alocate pentru eradicarea focarelor, au fost finanțate și alte măsuri, cum ar fi analizele sanitare, dezinfectarea spațiilor, neutralizarea carcaselor etc. De exemplu, suma solicitată Comisiei Europene pentru cofinanțarea acestor acțiuni a fost de 1,9 milioane de euro în 2021, după ce în anii anteriori a fost de circa un milion de euro/an. Pandemia de pestă porcină africană a dus la blocarea sectorului de creștere a porcinelor din cauza restricțiilor aplicate. Actuala conducere a ANSVSA recunoaște că în acțiunea de eradicare a bolii au existat, de-a lungul anilor, mari deficiențe, iar reprezentanții Comisiei Europene chiar ne-au amenințat cu retragerea sprijinului financiar în cazul în care nu se operează corecțiile necesare.

Efectivele de mistreți, reduse drastic

Conform noului plan de măsuri propus acum de ANSVSA, densitatea de porci mistreți va fi redusă până la un nivel de cel mult 0,5%/km pătrat, comparativ cu situația actuală. Se va trece astfel la împușcarea atât a masculilor, cât și a femelelor, iar furajarea mistreților va fi sistată. Fiecare fond cinegetic va trebuie să dețină un spațiu pentru a asigura facilități în vederea manipulării, păstrării vânatului în bune condiții de igienă până la primirea rezultatelor de laborator pentru pesta porcină africană, pesta porcină clasică, trichineloză sau să aibă acces la astfel de condiții, cât mai aproape de fondurile cinegetice. În plus, fiecare fond cinegetic va trebuie să asigure facilități pentru depozitarea deșeurilor de natură animală, până la livrare, în vederea neutralizării.

Având în vedere pericolul cauzat de virusul pestei porcine africane, mișcarea porcinelor vii pe teritoriul României se va efectua numai dacă acestea sunt identificate sau marcate, după caz, înregistrate în baza de date a Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor (SNIIA) și însoțite de certificate de sănătate și de documente de lanț alimentar, dacă sunt destinate abatorizării.

ANSVSA vine cu recompense financiare

Pentru toți porcii mistreți găsiți morți sau bolnavi, precum și pentru cei împușcați la solicitarea autorităților competente, proveniți din fondurile cinegetice, ariile naturale protejate, inclusiv din Rezervația Biosferei „Delta Dunării”, ANSVSA va acorda recompense pentru încurajarea realizării supravegherii pestei porcine africane. Acestea vor varia între 500 de lei (fără TVA), pentru fiecare cadavru notificat şi transportat la laboratoarele sanitar-veterinare, și 1.000 de lei (fără TVA), pentru pentru fiecare cadavru notificat de la care au fost prelevate şi trimise probe la laboratoarele sanitar-veterinare. De asemenea, pentru fiecare porc mistreț împușcat se va oferi o recompensă de 65 de lei (fără TVA). Sumele vor fi decontate din bugetul ANSVSA. 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri