Jurnalul.ro Sport Fotbal international EURO 2016: Polonia - Ucraina 1-0

EURO 2016: Polonia - Ucraina 1-0

Echipa de fotbal a Poloniei a învins Ucraina cu scorul de 1-0 (0-0), într-un meci disputat marţi pe stadionul Velodrome din Marsilia, contând pentru grupa C a EURO 2016.

Unicul gol al meciului a fost marcat de Jakub Blaszczykowski în minutul 54.

Ucraina, la ultimul său joc la EURO 2016 şi fără niciun punct, a dominat partida, fapt reflectat şi de posesia (63%), şuturile la poartă (9-4) şi pe spaţiul porţii (5-3), dar nu a reuşit să-şi creeze ocazii clare de gol. Polonia nu a mai repetat jocul foarte bun din meciurile precedente, dar a reuşit să înscrie singurul gol al meciului prin Blaszczykowski, intrat după pauză, care i-a adus calificarea în optimi alături de Germania. Robert Lewandowski, unul dintre cei mai buni atacanţi din lume, nu a reuşit încă să înscrie la acest turneu final din Franţa.

În optimi, Polonia va înfrunta sâmbătă echipa Elveţiei, la Saint-Etienne. Polonia atinge pentru prima oară faza eliminatorie la EURO.

În clasamentul final al Grupei C, Germania a ocupat primul loc cu 7 puncte (golaveraj 3-0), urmată de Polonia 7 (2-0), Irlanda de Nord 3 (2-2) şi Ucraina 0 (0-5).

Ucraina - Polonia 0-1
Stadion Velodrome (Marsilia) - 58.874 spectatori.
EURO 2016, Grupa C

Ucraina:
12. Andrei Piatov - 17. Artem Fedeţki, 3. Evhen Haceridi, 5. Olexandr Kucher, 2. Bohdan Butko - 7. Andrei Iarmolenko, 14. Rotan Ruslan (căpitan), 6. Taras Stepanenko, 10. Evhen Konoplianka - 21. Olexandr Zincenko (9. Viktor Kovalenko, 73) - 8. Roman Zozulia (4. Anatoli Timoşciuk, 90+2).

Rezerve neutilizate: 1. Denis Boyko, 11. Evhen Selezniov, 13. Viaceslav Şevciuk, 15, Pilip Budkiviski, 18. Serhei Ribalka, 19. Denis Garmaş, 20. Iaroslav Rakiţski, 22. Olexandr Karavaev, 23. Mikita Şevcenko.

Selecţioner: Mihailo Fomenko

Polonia
22. Lukasz Fabianski - 4. Thiago Cionek, 15. Kamil Glik, 2. Michal Pazdan, 3. Artur Jedrzejczyk - 6. Tomasz Jodlowiek, 10. Grzegorz Krychowiak - 19. Piotr Zelinski (16. Jakub Blaszczykowski, 46), 7. Arkadiusz Milik (23. Filip Starzynski, 90+3), 21. Bartosz Kapustka (11. Kamil Grosicki, 71) - 9. Robert Lewandowski (căpitan).

Rezerve netutilizate: 1. Wojciech Szczesny - 5. Krzysztof Maczynski, 8. Karol Linetty, 12. Artur Boruc, 13. Mariusz Stepinski, 14. Jakub Wawrzyniak, 17. Slawomir Peszko, 18. Bartosz Salamon, 20. Lukasz Piszczek, 23. Filip Starzynski.

Selecţioner: Adam Nawalka

Arbitru: Svein Oddvar; arbitri asistenţi - Kim Thomas Haglund, Frank Andas; arbitri asistenţi adiţionali - Ken Henry Johnsen, Svein-Erik Edvartsen (toţi din Norvegia); arbitru de rezervă - Huseyin Gocek (Turcia).

Cartonaşe galbene: 14. Rotan Ruslan (25), 5. Evhen Kucher (38) - 21. Bartosz Kapustka (60).
AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri