Ascensiunea extremei drepte europene a atins un punct culminant la sfârșitul lunii septembrie, atunci când „Partidul Libertății” din Austria a obținut cea mai mare parte din voturi - 28,9 % - în alegerile naționale.
FPÖ, așa cum este cunoscută această formațiune politică, a fost fondat de foști naziști și dorește să îi retrimită acasă, în țările lor de origine, pe cetățenii austrieci proveniți din imigrație, pentru a crea o societate mai „omogenă”, ca alternativă la diversitatea deseori promovată la nivel internaţional.
Aceasta nu este o tendință nouă, ciclul actual al extremismului de dreapta derulându-se de cel puțin un deceniu. Ultimele 12 luni s-au dovedit însă extrem de bogate în evenimente pentru această fostă „margine” a spectrului politic.
În acest interval au fost înregistrate victorii mari pentru „Adunarea Națională” din Franța, partid condus de Marine Le Pen, pentru radicalul olandez antiislam Geert Wilders, precum și pentru formațiunea politică „Alternativă pentru Germania” (AfD), care este monitorizată de agenția de informații interne de la Berlin, pe baza unor suspiciuni de extremism.
„Tendința generală este clară: extrema dreaptă câștigă teren!”, declara Matthijs Rooduijn, profesor de politică la Universitatea din Amsterdam, imediat după victoria FPÖ.
Partidele europene „de extremă dreaptă sunt aici pentru a rămâne”, adăuga, la rândul său, Cas Mudde, profesor de afaceri internaționale la Universitatea din Georgia, SUA, și autor al cărții „Extrema dreaptă, astăzi”.
Rasismul, remediu pentru sărăcie
O serie de analiști politici consideră că ascensiunea extremismului își are rădăcinile în două evenimente majore: criza financiară globală din perioada 2007- 2008 și creșterea bruscă din 2015 a imigrației în Europa, alimentată de războaiele și tulburările din Orientul Mijlociu și Africa de Nord.
Prăbușirea economică i-a lăsat pe europeni mai săraci, cu serviciile publice și infrastructura grav afectate. Criza frontierelor a adăugat la situația economică dificilă - deja existentă la vremea respectivă - un aflux imens și rapid de oameni, mulți dintre aceștia provenind din țări cu populație majoritar musulmană.
Și, astfel, s-a ajuns la un „cocktail” cunoscut: o populație greu încercată din punct de vedere economic, care apelează la rasism, ca remediu.
În ultimele decenii, creșterile cotelor imigrației în timpul recesiunilor economice au împins „alegătorii către cea mai extremă versiune a extremei drepte. Ei i-au acuzat pe imigranți de șomaj.”, arătau concluziile unui studiu realizat în 2018 și publicat în revista londoneză de specialitate „Electoral Studies” („Studii Electorale”).
Cruciadă contra Islamului și nu numai
Situația actuală nu este diferită. Ratele istorice ale inflației, erodarea programelor sociale și criza energetică din Europa alimentează o anxietate economică permanentă.
„Persoanele din țările de baștină sunt ignorate din cauza imigrației în masă!”, tuna, anul trecut, Geert Wilders, liderul „Partidului pentru Libertate” din Olanda. „Acum, trebuie să ne gândim mai întâi la propriul nostru popor. Frontiere închise! Zero solicitanți de azil!”, exclama el, în aproape toate aparițiile sale publice.
Wilders, care respinge eticheta de „extremă dreaptă”, a numit anterior Islamul „ideologia unei culturi retardate” și a sugerat, în trecut, perceperea unei „taxe anuale”, de 1.000 de euro, pentru oricine ar purta haine islamice.
La Paris, după ce a înregistrat un salt electoral, Marine Le Pen a încercat să îndulcească imaginea partidului său față de cea din zilele în care, cu 14 ani în urmă, compara rugăciunile musulmane stradale cu ocupația nazistă a Franței.
Cu toate acestea, în 2017, ea numea Franța „o universitate pentru jihadiști”, susținând că țara sa a devenit un incubator pentru terorismul islamist.
Partidul „Alternativa pentru Germania”, aflat pe locul al doilea în sondajele din țară, a transmis într-un comunicat că „termeni precum «extremist de dreapta», «islamofob» sau «naționalist» sunt utilizați doar pentru a distrage atenția de la problemele reale ale nemților.”.
Partidul a mai precizat că „susține păstrarea democrației” și afirmă că îi consideră pe cetățenii germani ca fiind egali, „indiferent de originea etnică sau culturală a cuiva.”.
Cu toate acestea, AfD a anunțat că „se opune în mod clar unei practici religioase islamiste care este îndreptată împotriva ordinii democratice libere de bază, a legilor noastre, precum și contra fundamentelor iudeo-creștine și umaniste ale culturii noastre.”.
AfD nu i-a ofensat doar pe musulmani. În acest an, liderul său, Björn Höcke, a fost găsit vinovat de utilizarea cu bună știință a unui slogan nazist - „Totul pentru Germania!” - la un miting din 2021.
La rândul său, FPÖ a beneficiat enorm de marea nemulţumire a populaţiei. Austria se află în mijlocul unei crize economice, iar şomajul este în creştere, în timp ce ţara a suferit o inflaţie deosebit de ridicată în ultimii ani. În aceste condiții, atitudinea strictă antiimigraţie a FPÖ este considerată extrem de populară.
De altfel, imigraţia a fost un subiect central al campaniei. Extrema dreaptă austriacă intenţionează să ia măsuri împotriva imigraţiei cu toată forţa, dacă va prelua guvernul, şi va accelera expulzările.
Sub conducerea liderului său, Herbert Kickl, FPÖ a renunţat la distanţa sa anterioară faţă de aşa-numiţii adepţi ai mişcării identitare, clasificaţi ca extremişti de dreapta, care promovează supremaţia albilor.
În manifestul său electoral, FPÖ a militat însă pentru o politică de imigraţie extrem de restrictivă, sub sloganul „Fortăreaţa Austria - Fortăreaţa Libertate”.
Partidul cere ca imigranţii să fie returnaţi în ţările lor de origine şi doreşte mai multă „omogenitate” în societate, ca alternativă la diversitatea deseori promovată la nivel internaţional.
În ultima perioadă, FPÖ a fost un lider de opinie pentru extrema dreaptă din întreaga Europă, susține politologul austriac Farid Hafez, citat de publicația britanică „Daily Express”.
„FPÖ a fost întotdeauna lider în inspirarea altor partide de extremă dreaptă. «Austria First» a fost un slogan popular la începutul anilor ’90, iar Haider a condus FPÖ ca primul partid de extremă dreapta care a format un guvern într-o țară din UE.
Și este un partid tipic de extremă dreapta, comparabil cu altele, precum Democrații Suedezi, Adunarea Națională din Franța sau Frații Italiei, atunci când vine vorba de moștenirea sa post-fascistă sau post-nazistă”, a adăugat el.
„De asemenea, partidul s-a rebranduit ca un protector al evreilor pentru a se mobiliza împotriva a ceea ce consideră a fi noul inamic intern, musulmanii.
FPÖ a fost unul dintre primele partide care a introdus cu succes revendicări politice antimusulmane la nivel european, în 2008, atunci când a inițiat o alianță, numită «Orașele împotriva islamizării», cu Vlaams Belang și mai multe partide germane de extremă dreapta”, a amintit Hafez.
Ideologie comună
Toate aceste partide extremiste europene împărtășesc, adesea, politicile protecționiste ale lui Trump - de la susținerea tarifelor comerciale la opoziția față de înarmarea Ucrainei -, precum și populismul economic, ale cărui trăsături au fost asociate în mod tradițional cu stânga: susținerea pensiilor și a serviciilor sociale, creșterea unor impozite pentru cei bogați și scăderea acestora pentru clasa muncitoare sau controlul prețurilor la chirii și alimente, în perioadele de inflație ridicată.
Cu toate acestea, caracteristica lor distinctivă nu constă doar în opoziția față de imigrație, ci și în promovarea ideii că, în momentul de față, cultura și valorile europene sunt înlocuite cu cele ale altora.
Această „ideologie a înlocuirii etnice” și a „redefinirii demografice”, pe care partidele încearcă să o rezolve printr-o „expulzare a imigranților”, sună „îngrozitor când te gândești la nazismul din trecut”, susține Nadia Urbinati, profesor de politică la Universitatea Columbia, citată de „NBC News”.
Partidele tradiționale, deviate de radicali
Deși partidele tradiționale denigrează deseori politica radicală și retorica extremistă, ele au fost împinse tocmai către acestea, din cauza amenințării electorale care se profilează pe flancul lor de dreapta.
În Marea Britanie, Partidul Laburist, tradițional de centru-stânga, a câștigat alegerile din iulie, adoptând o linie dură în privința imigrației și susținând valorile „patriotice” – în ceea ce forțele de stânga au considerat a fi o strategie „naționalistă”.
„Ideile acestor partide au fost legitimate de multe partide principale de dreapta, iar discursul politic, precum și cel din mass-media s-au deplasat spre dreapta.”, remarcă Matthijs Rooduijn, profesor la Universitatea din Amsterdam.
„Ceea ce a fost cândva considerat radical a devenit acum noua normalitate pentru mulți alegători.”, mai spune el.
În arena multipartită a Europei, partidele de centru-dreapta și centru-stânga au avut tendința de a domina epoca postbelică, iar verzii, „liberalii” probusiness și extrema dreaptă și stângă au jucat un rol mai mic. În alegerile recente, extrema dreaptă i-a detronat însă tot mai mult pe conservatorii de centru, devenind principala forță de dreapta.
Observatorii credeau, cândva, că limita cotei lor de voturi este de aproximativ 20%, susține Markus Wagner, profesor de politică la Universitatea din Viena. „Această limită superioară potențială continuă însă să crească.”, mai spune el, citat de „NBC News”.
Extrema dreaptă „nu mai este vioara a doua a principalului partid de dreapta. Acest lucru schimbă cu adevărat dinamica modului în care partidele concurează.”, afirmă Wagner. „Pare plauzibil că ne îndreptăm către o lume în care principalul partid de dreapta în multe țări este un partid de extremă dreapta.”, remarcă el.
Un echilibru fragil
Sistemul multipartit din Europa oferă, însă, o fărâmă de optimism pentru formațiunile de centru, cel puțin pe termen scurt. Partidele de centru pot, uneori, să formeze coaliții pentru a ține departe extrema dreaptă - chiar dacă acestea sunt mai mici individual.
În Austria, majoritatea partidelor au refuzat să formeze o coaliție cu FPÖ. Foștii conservatori aflați la putere, din Partidul Popular Austriac, au declarat că vor lua în considerare această posibilitate, numai dacă liderul FPÖ, Herbert Kickl, nu va fi inclus într-un astfel de aranjament.
În Franța, Le Pen a fost împiedicată să câștige alegerile parlamentare din iunie-iulie, printr-o rețea complexă de voturi tactice între foști rivali.
Acest tip de înțelegere implică însă riscuri. Întrebarea care se pune este cum pot răspunde dreptei în creștere actualele administrații occidentale, rămânând în același timp consecvente democrației electorale.
Pentru că, până la urmă, nerespectarea voinței alegătorilor se poate dovedi un semn periculos de slăbiciune și aroganță.