Toți am simţit cel puţin o dată senzație de arsură în piept și un gust ușor amar în gură, date de arsurile la stomac. Simptomul poate fi cauzat de o alimentaţie greşită, dar şi de unele afecţiuni. Mai mult, unele obiceiuri pot agrava arsurile, scrie ziarulring.ro.
Alimentele care conțin cafeină
Anumite alimente pot relaxa musculatura esofagului, astfel încât acidul gastric să pătrundă în esofag, favorizând apariţia arsurilor. Acestea pot fi diferite de la un pacient la altul, de aceea este bine să ţii un jurnal. Cele mai cunoscute alimente şi băuturi care duc la apariţia acidităţii gastrice sunt cele pe bază de cafeină: cafea, ceai verde, unele sortimente de ciocolată, băuturile carbogazoase.
O noapte pierdută
Ai avut o noapte lungă, în care ai consumat băuturi alcoolice? Ți-ar putea cauza mai mult decât o mahmureală! Unii experţi sunt de părere că duce la arsuri. Atât alcoolul, cât și tutunul te deshidratează și scad cantitatea de salivă.
Guma de mestecat mentolată
Guma de mestecat poate fi o altă cauză a arsurilor, mai ales dacă ai obiceiul să mesteci sortimente care conțin mentă, pe stomacul gol. Mestecă gumă cu arome de fructe, după masă, ca să-ți reduciriscul de a suferi de arsuri stomacale