Sunt unii snobi care, din fandoseală, strâmbă din nas când aud în vorba unor români accentul şi cuvintele din meleagurile unde s-au născut, unde au copilărit. Pozează în simandicoşi, severi cu limba română, dar greşesc. Ragionalismele şi accentele din graiul provinciilor româneşti ţin în viaţă bogăţia limbii noastre, nuanţele, diversitatea. Cei de pe meleagurile moldoveneşti vorbesc cu graiul acela dulce ca mierea, cu sfătoşenia de povestitori, parcă neamuri cu Creangă. După cum fermecătorul perfect simplu din graiul oltenesc aduce viteza temperamentului oltenilor, graba lor în toate şi conjugarea verbelor la perfectul simplu ne sugerează că “făcură adineauri”. Iar vorbirea domoală, uşor tărăgănată a ardelenilor este o amprentă inconfundabilă a felului lor de a fi aşezat, molcom, “să mai cujetăm”, cum zicea Maniu. După cum accentul evreiesc e o mostră a diplomaţiei lor rafinate, dau tuturor dreptate cu înţelepciune de rabin. Fraza lor e îmbrăcată în farmec precum a personajelor de evrei prieteni cu familiile de moldoveni, ca în romanele lui Ionel Teodoreanu. După cum argoul ţigănesc stârneşte simpatie prin graniţa nesigură între văicăreală şi şmecherie, “mânca-ţi-aş gura ta, garofiţo”. Talentatul şi inventivul actor Mihai Mălaimare îmi povestea câte exerciţii de rostire a făcut cu creionul în dinţi, cu o pietricică în gură pentru a se scutura de accentul de moldovean din Târgul Ieşilor: “Jucam în teatrele din Bucureşti, vorbeam o limbă clasică, dar când mă urcam în acceleratul de «Ieşi», îmi revenea imediat limba cu miere a moldovenilor”. Şi Andreea Marin, excelentă mânuitoare de fraze spumoase de limbă română impecabilă, se destăinuia că în familie se trezeşte folosind cuvinte asortate la poalele-n brâu din Moldova. Ardeleanul Dorel Vişan, spectaculos vorbind ca senatorul melcilor, nu mai etalează cuvintele cuminţi ale Ardealului, iar Florin Piersic doar când se alintă pe scenă dă glas accentului de “măi, fişior, stai domol!”. Marii actori Carmen Tănase, Gheorghe Visu, Dinică, Moraru, Florina Cercel au imitat fără greş în seriale argoul ţigănesc de bulibaşi, pirande, şătrari. Uriaşul Amza rostea şi vorbele istorice ale Întregitorului Mihai Viteazul, dar devenea spectaculos şi când povestea “făcui cu Sucă şi Leana lu' Zăpăcitu o înţelegere” Neuitatul Mărin din “Oltenia, eterna Terra Nova”, cum sună versul altui oltean celebru, Adrian Păunescu. În bijuteria de teatru “Tache, Ianche şi Cadâr”, nu ne mai săturăm aplaudând piruetele fermecătoare ale zicerii româneşti cu accent neaoş, dar şi evreiesc şi turcesc.