Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FC Viitorul - Universitatea Craiova 2-1. Se relansează lupta pentru locul 3 în play-off

FC Viitorul - Universitatea Craiova 2-1. Se relansează lupta pentru locul 3 în play-off

FC Viitorul a învins-o pe Universitatea Craiova cu scorul de 2-1 (1-1), sâmbătă seara, la Ovidiu, într-o partidă din etapa a cincea a fazei play-off a Ligii I de fotbal.


Universitatea a deschis scorul prin Cristian Bărbuţ (9), plecat dintr-o poziţie de ofsaid.


Sub privirile a doi foşti mari fotbalişti, Gheorghe Hagi şi Rivaldo, FC Viitorul a reuşit să întoarcă scorul în urma golurilor marcate de fiii celor doi, Ianis Hagi (43), cu un şut la vinclu de la 22 de metri, şi Rivaldinho (57), pe contraatac.

După această victorie, FC Viitorul (locul 4) s-a apropiat la un singur punct de Universitatea (locul 3).

Universitatea nu are nicio victorie în ultimele sale patru partide: trei eşecuri (unul în Cupa României, 1-2 cu FC Viitorul), şi un egal.

FC Viitorul a pierdut un singur meci din ultimele opt (inclusiv meciul de cupă), având cinci victorii şi două egaluri.

În sezonul regulat, Universitatea s-a impus cu 2-0 la Craiova, iar meciul de la Ovidiu s-a încheiat nedecis, 0-0.

FC Viitorul Constanţa - Universitatea Craiova 2-1 (1-1), Academia Hagi - Stadion Central - Ovidiu
Au marcat: Ianis Hagi (43), Rivaldinho (57), respectiv Cristian Bărbuţ (9).
Arbitru: Radu Petrescu; arbitri asistenţi: Radu Adrian Ghinguleac, Mircea Mihail Grigoriu (toţi din Bucureşti); arbitru de rezervă: Cătălin Popa (Piteşti)
Observatori: Cristian Nica (Ploieşti) - CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) - LPF
AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri