FCSB a obținut o victorie entuziasmantă în fața Astrei, scor 3-0, revenind pe primul loc în clasamentul play-off-ului și transmițându-le un mesaj puternic contracanditatelor la titlu.
Vicecampioana a tranşat practic soarta partidei în prima jumătate de oră, când atacantul Denis Alibec, venit iarna aceasta de la Astra, a reuşit o dublă (10 - penalty, 27) şi a pasat decisiv pentru golul al treilea, marcat de Florin Tănase (32).
Oaspeţii au avut prima ocazie a partidei, prin Daniel Niculae (2), dar acesta a tras slab din careu, iar portarul Florin Niţă a reţinut.
FCSB a deschis scorul în urma unui penalty acordat după ce fundaşul Geraldo (ex-Steaua) l-a ţinut evident în suprafaţa de pedeapsă pe Marko Momcilovic. Alibec a transformat cu siguranţă, iar apoi antrenorul oaspeţilor, Marius Şumudică, şi-a chemat jucătorii la marginea terenului pentru a-i îmbărbăta.
Niţă a fost la post la reluarea lui Takayuki Seto (25), după care ''roş-albaştrii'' şi-au majorat avantajul, prin acelaşi Alibec, scăpat singur spre poartă după un luft al lui Cristian Săpunaru la mingea trimisă în adâncime de Florin Tănase (27).
Al treilea gol al gazdelor s-a marcat după fază foarte spectaculoasă, Alibec pasând prin procedeul tehnic denumit ''rabona'' lui Tănase, aflat în careu, care a marcat fără probleme.
Daniel Niculae a ratat o ocazie imensă (36), şutând în blocajul format din Niţă şi Momcilovic.
FCSB trebuia să primească penalty în minutul 41, pentru un fault evident comis de portarul Plamen Iliev asupra lui Eddy Gnohere.
Astra a încercat să revină după pauză, şi-a creat câteva ocazii de gol, dar nu a reuşit să marcheze. Niţă a intervenit salvator la şuturile lui Florea şi Buş (59), Enache a respins în Momcilovic, iar mingea a lovit bara, după o lovitură liberă executată de Alexandru Ioniţă II (77).
William de Amorim (78) a trimis cu latul, din interiorul careului, dar mingea s-a dus pe lângă poarta lui Iliev.
Ioniţă (90) a ratat ultima ocazie a partidei, şutând din unghi peste poartă.
Denis Alibec şi Ovidiu Popescu a fost schimbaţi în prima repriză, din cauza unor accidentări.
În sezonul regulat, cele două echipe şi-au împărţit victorii, fiecare învingând cu 1-0 pe teren propriu.
Astra nu a câştigat niciun meci din play-off, înregistrând un egal şi trei eşecuri. FCSB a câştigat cele trei meciuri de acasă şi a pierdut unul în deplasare.
FCSB - AFC Astra Giurgiu 3-0 (3-0), Arena Naţională - Bucureşti
Au marcat: Denis Alibec (10 - penalty, 27), Florin Tănase (32).
Arbitru: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ), Ovidiu Artene (Vaslui); arbitru de rezervă: Iulian Dima (Bucureşti)
Observatori: Nicolae Marodin (Bucureşti) - CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) - LPF
www.agerpres.ro