Mergeam zilele trecute cu un amic, care trăieşte în Germania, în autobuz, iar atunci când m-am repezit să-i cedez locul de pe scaun unei doamne aproape de vârsta pensionării mi-a spus că la ei prea nu se întâmplă aşa ceva. L-am întrebat cum una ca asta, fiindcă la noi, în România, personalul de la benzinăriile cu capital austriac - deci tot nemţesc, ce mai încolo - încoace - e instruit să ajute în special doamnele să-şi încarce rezervorul. Germanul mi-a explicat că dacă femeile au aceleaşi drepturi ca şi bărbaţii atunci e politically correct să nu beneficieze de facilităţi din partea acestora din urmă.
Raţional ceea ce mi-a zis prietenul german, mi s-a părut oarecum în regulă, dar nu înseamnă că nu l-am considerat, cu sufletul meu de român, deci emoţional vorbind, ca fiind un pic misogin. Ceea ce mă va face şi pe mai departe să cedez locurile comode din tramvai domnişoarelor şi doamnelor.
Şi probabil cam pe aceeaşi lungime de undă se află şi Angela Merkel, din moment ce guvernul său implementează actul normativ care obligă marile companii listate pe bursă să aibă cel puțin o femeie în conducere. Cancelarul german și-a exprimat frustrările în ceea ce privește firmele care nu numesc femei pe poziții de conducere. Intenția de a institui această obligație a fost anunțată pentru prima dată în luna noiembrie a anului trecut de către ministrul german pentru familii Franziska Giffey, care a menţionat după adoptarea actului că „această lege este una de reper pentru femeile din poziții de conducere”.
Pentru irlandezul sau olandezul nedreprins cu socialismul o astfel de iniţiativă poate părea bizară, dar nu şi pentru noi, românii, care am fost obişnuiţi, în anii '80, ca în conducerea întreprinderilor să fie cooptate şi femei. Dacă Nicolae Ceauşescu ar mai fi trăit, această măsură şi aceea privind întrecerea socialistă pentru obţinerea de fonduri europene s-ar fi impus mult mai devreme, ceea ce ar fi constituit un progres însemnat pentru UE. Inclusiv înfiinţarea organizaţiei politice Frontul Femeilor Democratice, tot după ideea liderului comunist român.
Totuşi, ceea ce nu înţeleg eu este de ce se judecă pe criterii de sex şi nu de eficienţă. Pot exista board-uri compuse doar din femei, dacă acest lucru face compania să meargă mai bine. Femeile sunt oameni, la fel ca bărbații, cei mai buni manageri sau specialiști trebuie să conducă, indiferent de sex. Din punct de vedere economic, problema e pusă eronat când e adus sexul în prim plan. Şi la fel se întâmplă la preşedinţie sau primărie. Preşedintele sau primarul e necesar să aibă nişte calităţi şi merită să fie aleasă persoana potrivită, indiferent dacă e femeie sau bărbat. Ba chiar discursul să alegem şi o femeie este jignitor pentru capacitatea persoanelor, care pot ocupa posturi pe seama meritocraţiei. Mai ales că niciunui investitor nu-i dă mâna să piardă bani, fiindcă n-a numit, ca manager, omul potrivit la locul potrivit. Iar când observăm că are loc o soluţionare a chestiunii segregării pe criteriu de gen la acest mod, se poate trage concluzia că se recurge la o rezolvare în absenţa educaţiei, care ar face ca această problemă să nu existe.