Jurnalul.ro Ştiri Justitie Femeie urmărită de autorităţile din Grecia, pentru complicitate la omor, prinsă la Braşov

Femeie urmărită de autorităţile din Grecia, pentru complicitate la omor, prinsă la Braşov

O femeie în vârstă de 37 de ani, dată în urmărire generală de autorităţile judiciare din Grecia pentru complicitate la omor şi tâlhărie, a fost depistată de poliţişti în localitatea braşoveană Ghimbav, a anunţat marţi Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).


"Cea în cauză este bănuită că în noaptea de 23 spre 24 septembrie 2014, împreună cu alte două persoane, ar fi pătruns într-o locuinţă din regiunea Egaleo, unde l-ar fi ucis pe proprietar şi ar fi sustras bijuterii, telefoane mobile şi o sumă de bani", informează IGPR.

Suspecta a fost condusă la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, care a dispus reţinerea ei pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată marţi în faţa instanţei pentru confirmarea mandatului european.

Până la finalizarea procedurilor în vederea predării către autorităţile din Atena, femeia a fost introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov.

Pentru depistarea urmăritei, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al IGPR.

Sursa: AGERPRES

Subiecte în articol: grecia brasov omor complicitate complice
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri