Petrecăreții dezbrăcați sunt însă doar cel mai recent episod dintr-un serial de filme în care cetățenii cer scuze. În cazul oamenilor obișnuiți, ele sunt difuzate chiar de Poliție.
Fenomenul pare că a început în 2015, în Cecenia. Atunci, oamenii par că au simțit brusc nevoia să ceară scuze public pentru că l-au criticat pe liderul cecen Ramzan Kadyrov. Postările au inundat platformele sociale, dar au apărut și la postul public de stat.
Cu timpul, aria scuzelor s-a lărgit. Un bărbat a cerut scuze că e gay, altul - pentru că a schiat doar în lenjerie intimă stil Borat.
După invazia Ucrainei, au apărut filmele de scuze ale celor care se opun războiului.
Vara trecută, cântăreața Sharlot s-a fotografiat arzându-și pașaportul și a explicat că nu vrea să fie cetățean al unei „Rusii criminale”, ci vrea să meargă la Kiev, în semn de solidaritate cu ucrainenii. Ea a fost arerstată, iar la scurt timp a apărut într-un filmuleț în care cere scuze pentru „lipsa de înțelegere a ceea ce se întâmplă”.
Un blogger rus cunoscut sub numele Nekoglay a povestit din culisele acestor filmulețe de cerut scuze: polițiști din Moscova l-au dezbrăcat, l-au bătut și au încercat să-l violeze cu o sticlă de plastic, înainte de a-l pune în fața camerei video