O copilă de zece ani din Iaşi, cu probleme psihice, a fost găsită de Poliţia Locală dezbrăcată şi legată de stâlpul casei. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Iaşi a fost sesizată, fiind demarate mai multe anchete în acest caz.
Copilul face parte dintr-o familie nevoiaşă, care locuieşte într-un cartier sărac al Iaşiului, în zona Cicoarei. "Am fost sesizaţi de către Poliţia Locală cu privire la faptul că o fetiţă de 10 ani a fost descoperită fără haine şi imobilizată cu un material textil de stâlpul casei făcute din cartoane. Părinţii stau acolo de la începutul lunii februarie, iar mama spune că fata are probleme psihice şi, pentru a nu risca să fugă în pădure sau să iasă pe stradă şi să fie accidentată de maşini, când pleacă după apă, o leagă cu un batic de un stâlp", spune purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi. Atât poliţiştii, cât şi reprezentanţii DGASPC Iaşi fac anchete, pentru a stabili care este situaţia reală a familiei şi măsurile legale care se impun.
"Am fost sesizaţi pe linia de urgenţă a DGASPC şi un psiholog şi un asistent social s-au deplasat la faţa locului, alături de agenţi ai Poliţiei locale. Fetiţa este încadrată în grad grav de handicap cu o afecţiune psihică, ea nevorbind, aceasta fiind ţinută în condiţii absolut improprii", a declarat ieri, Tiberiu Bantaş, purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi. Fetiţa a fost preluată cu o ambulanţă şi aceasta a fost dusă la Spitalul "Sfânta Maria", din Iaşi, unde a fost stabilizată şi tratată.