Jurnalul.ro Sport Fotbal international FIFA introduce plafon pentru comisioanele agenților de jucători din fotbal

FIFA introduce plafon pentru comisioanele agenților de jucători din fotbal

de Redacția Jurnalul    |   

FIFA va introduce săptămâna viitoare modificări ample ale regulilor privind modul de funcționare a agenților de jucători de fotbal, inclusiv un plafon pentru comisioanele de transfer pe care aceștia le primesc și introducerea unui examen, a anunțat vineri forul de conducere al sportului.

Onorariile plătite de cluburi pentru serviciile intermediarilor au fost de 622,8 milioane de dolari în 2022, a precizat luna trecută FIFA, marcând o creștere de 24,3% a cheltuielilor acestora cu comisioanele față de 2021.

În urma aprobării modificărilor convenite la o reuniune a Consiliului FIFA de la Doha, agenții pot lua un comision maxim de 3% pentru orice transfer de peste 200.000 de dolari și de 5% pentru tranzacții sub 200.000 de dolari.

Conform noilor reglementări, care intră în vigoare luni, agenții trebuie, de asemenea, să facă publice toate tranzacțiile, permițând fanilor să vadă cât de mult sunt plătiți pentru tranzacții.

Celelalte schimbări majore includ introducerea unui sistem obligatoriu de licențiere și interzicerea reprezentării multiple pentru a evita conflictele de interese.

Persoanele care doresc să devină agenți trebuie să urmeze acum un proces strict, inclusiv necesitatea de a trece un examen FIFA, iar apoi să plătească o taxă anuală către organismul de conducere.

"Acest lucru marchează un pas important în direcția stabilirii unui sistem de transferuri în fotbal mai echitabil și mai transparent", a declarat FIFA într-un comunicat.

"Noile reglementări introduc standarde de servicii de bază pentru agenții de fotbal și clienții lor, toate acestea având ca obiectiv consolidarea stabilității contractuale, protejarea integrității sistemului de transferuri și obținerea unei mai mari transparențe financiare."

Principalii agenți și-au exprimat în trecut dezaprobarea față de aceste propuneri. Jonathan Barnett, președinte și fondator al ICM Stellar Sports, care reprezintă numeroși jucători de top, a amenințat anterior cu acțiuni în justiție în cazul în care modificările regulilor vor intra în vigoare.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: fifa jucatori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri