Jurnalul.ro Cultură Film Producții românești la Festivalul Internațional de Film de la Sofia, cu sprijinul Institutului Cultural Român

Producții românești la Festivalul Internațional de Film de la Sofia, cu sprijinul Institutului Cultural Român

de Magdalena Popa Buluc    |   

Patru producții românești vor fi prezentate, cu sprijinul Institutului Cultural Român, la cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Sofia, cel mai mare festival de film din Bulgaria și unul dintre cele mai importante din Europa Centrală și de Est, desfășurat în perioada 16-31 martie 2023.

Patru producții românești vor fi prezentate, cu sprijinul Institutului Cultural Român, la cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional de Film de la Sofia, cel mai mare festival de film din Bulgaria și unul dintre cele mai importante din Europa Centrală și de Est, desfășurat în perioada 16-31 martie 2023. Organizatorii au selectat filmele: Spre nord (To the North), regia Mihai Mincan, care va concura în Secțiunea International Competition for First or Second Feature Films; Oameni de treabă (Men of Deeds), regia Paul Negoescu – în Secțiunea Balkan Competition; Om Câine (Man and Dog), regia Ștefan Constantinescu – în Secțiunea Balkan Competition și R.M.N., regia Cristian Mungiu – la categoria Cinema Today / Masters.

Festivalul este inclus în calendarul FIPRESCI și își propune să prezinte cele mai bune producții din cinematografia contemporană și să încurajeze, totodată, cooperarea între realizatori de film locali și internaționali. Festivalul este organizat de Art Fest, sub egida Municipalității Sofia, cu sprijinul Ministerului Bulgar al Culturii, al Centrului Național al Filmului din Bulgaria și al altor parteneri și sponsori.

Cinematografia românească a fost prezentă în mod constant la SIFF, fiind invitați, de-a lungul timpului, cunoscuți regizori români, reprezentanți ai „noului val”. Printre premianții edițiilor din 2021 și 2022 se numără regizorii Cristi Puiu și Mihai Sofronea, câștigători ai premiului FIPRESCI.

****

Spre nord (To the North), regia Mihai Mincan, coproducție România-Franța-Grecia-Bulgaria-Cehia, 2022

Cu: Niko Becker, Soliman Cruz, Alexandre Nguyen, Bart Guingona

Inspirat din fapte reale. 1996, undeva pe mare. Joel, un marinar credincios filipinez descoperă un pasager român urcat clandestin pe vasul pe care lucrează. Știind că tânărul Dumitru riscă să fie aruncat peste bord dacă va fi descoperit de căpitan și ofițeri, Joel intră într-un joc periculos de a-l salva, implicându-și echipajul, credința în Dumnezeu și, deopotrivă, viața unui om nevinovat.

 

Oameni de treabă (Men of Deeds), regia Paul Negoescu, coproducție România-Bulgaria, 2022

Cu: Iulian Postelnicu, Crina Semciuc, Anghel Damian

Ilie (Iulian Postelnicu), un polițist de la țară, își dorește un trai modest și confortabil, dar sfârșește prin a lua cele mai nepotrivite decizii. Aflat la jumătatea vieții și complet alienat, el simte nevoia să aibă un rost al lui – să cumpere o livadă și chiar și o casă. Deși în sat se întâmplă lucruri dubioase, Ilie vede doar ce-i convine. Momentul în care decide să se implice marchează începutul schimbărilor din viața lui. În lipsa unor soluții viabile, el încearcă să fie ce nu a mai fost până acum: justițiarul care arestează toți vinovații.

 

Om Câine (Man and Dog), regia Ștefan Constantinescu, coproducție România-Bulgaria-Suedia-Germania, 2022

Cu: Bogdan Dumitrache, Ofelia Popii, Ana Ciontea, Voica Oltean, Liviu Pintileasa, Cosmina Stratan

Acţiunea filmului are loc în apogeul crizei sanitare provocate de coronavirus, când personajul principal, Doru, decide să revină în România, abandonându-şi locul de muncă din Suedia. El susţine că trebuie să asiste la botezul fiului celui mai bun prieten, dar în realitate are un alt plan. Alături de câinele mamei lui, Doru urmăreşte să îşi confirme bănuielile legate de infidelitatea soţiei. Timpul este scurt, Europa se pregăteşte să îşi închidă graniţele, iar superiorii îi cer să se întoarcă de urgenţă în Suedia.

 

R.M.N., regia Cristian Mungiu, coproducție România-Franța-Belgia, 2022

Cu: Judith State, Marin Grigore, Macrina Bârlădeanu

În preajma Crăciunului, Matthias se întoarce de la muncă din Germania în satul său natal transilvan, preocupat de soarta lui Rudi, copilul care crește în lipsa lui, şi de femeia pe care o iubește în taină, Csilla. În comună se simte o neliniște intangibilă și o teamă irațională. Când la mica fabrică de pâine, unde lucrează și Csilla, se angajează niște muncitori străini, ies la suprafață mai multe conflicte refulate.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri