Jurnalul.ro Ştiri Observator Florin Cîțu a anunțat că IMM Invest va deveni funcțional marți dimineață

Florin Cîțu a anunțat că IMM Invest va deveni funcțional marți dimineață

Site-ul programului IMM Invest va deveni funcțional marți dimineață, de la ora 9:00, a anunțat, luni, ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, pe contul său de Facebook.

„Marți, 28 aprilie, ora 9:00, IMM INVEST este live și toți cei care doresc să beneficieze de credit pentru investiții/ capital de lucru garantate de stat cu până la 90% și cu dobândă subvenționată 100% pot să se înscrie în program. Acest program nu funcționează după principiul primul venit, primul servit.”, a scris Florin Cîțu.

Pe de altă parte, ministrul Finanțelor a afirmat că există riscul ca programul IMM Invest să fie blocat de Partidul Social Democrat în Parlament.

"Există un risc. Acţiunile PSD şi ale acoliţilor lor din Parlament. Deja votează împotriva legii care aprobă ordonanţa prin care a fost aprobat IMM Invest. Mai mult, PSD-iştii vor să oprească acest program prin moţiune. Ciolacu şi gaşca lui socialistă fac orice să oprească acest program care susţine capitalul şi economia privată. Aşa cum au făcut până acum cu toate măsurile bune luate de acest guvern", a mai scris Florin Cîţu.

IMM Invest România a fost lansat initial pe 17 aprilie, însă aplicația s-a blocat exact în moment deschiderii, după ce au fost primate 397.000 de accesări pe minut.

Subiecte în articol: florin citu imm invest
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri