„Până în septembrie 2017 dobânda de politică monetară a fost real pozitivă (mai mare decât rata inflației). Inflația a scăzut în fiecare an în această perioadă. După septembrie 2017 dobânda de politică monetară a devenit real negativă. În aprilie BNR estimează o rată inflației de 11.2% cu o dobânda de politică monetară de doar 2.5%”, scrie în mesajul publicat de Florin Cîțu pe Facebook.
Președintele PNL mai arată că autoritățile trebuie să ia măsuri economice pentru a opri inflația.
„Cât trebuie să crească dobânda de politică monetară (presupunem că deficitul bugetar rămâne constant sau scade) pentru ca rata inflației să scadă până la de 2.5% cât este normal pentru o economie sănătoasă?”, se întreabă Florin Cîțu pe rețeaua de socializare.
Potrivit fostului premier, 11.2% este cea mai mare rată a inflației din august 2004 și până astăzi.