Legea bugetului este finalizată și va fi făcută publică marți sau miercuri dimineață, a anunțat premierul Florin Cîțu, luni, 8 februarie. De asemenea, acesta a precizat că ținta de deficit rămâne asumată la 7 - 7,1%.
„Va fi în dezbatere publică mâine sau poimâine. Am avut de clarificat câteva măsuri, care vor fi printr-o ordonanţă de urgenţă sau amendamente în Parlament, cu cei de la coaliţie, cu coaliţia de guvernare. Legea bugetului este finalizată, va fi în transparenţă publică mâine sau miercuri dimineaţă, cel mai târziu", a afirmat Florin Cîţu la Parlament, întrebat despre Legea bugetului de stat.
Premierul a precizat că nu a primit, deocamdată, planuri de restructurare de la companiile de stat cu pierderi.
„Şi v-am spus că restructurarea se poate face în două feluri: ori vin ei cu program de restructurare, ori facem cum am făcut anul trecut, limităm subvenţiile numai către companiile care sunt profitabile şi celelalte trebuie să vină cu un plan de restructurare", a explicat Cîţu.
În ceea ce privește sporurile din sectorul bugetar, acesta a precizat că e vorba de o plafonare în acest moment, însă „urmează o Lege a salarizării care va lega sporurile de performanță în sectorul bugetar”.