Jurnalul.ro Ştiri Externe Fondatorul Uniqlo demisionează din Consiliul de Administrație al grupului nipon SoftBank

Fondatorul Uniqlo demisionează din Consiliul de Administrație al grupului nipon SoftBank

Grupul nipon SoftBank a anunţat că miliardarul Tadashi Yanai, fondatorul şi directorul general al Fast Retailing, firma mamă a retailerului de îmbrăcăminte Uniqlo, va demisiona după 18 ani din funcţia de membru independent al Consiliului de Administraţie şi se va concentra asupra afacerilor sale din domeniul modei, transmite Reuters.

SoftBank este unul din cele mai mari fonduri globale de gestionare a activelor, în timp ce Tadashi Yanai este cel mai bogat om din Japonia.

Aliat de mulţi ani şi uneori critic al lui Masayoshi Son, fondatorul şi directorul general al SoftBank, miliardarul nipon este unul din cei trei membri externi ai Consiliului de Administraţie şi conduce companiile aflate în portofoliul SoftBank.

Succesorul lui Tadashi Yanai nu a fost încă stabilit, a precizat un purtător de cuvânt al SoftBank.

Printre posibilii succesori anunţaţi de presa niponă se află directorul financiar Takeshi Okazaki şi Pan Ning, şeful diviziei Uniqlo din China, precum şi Maki Akaida, cel care conduce operaţiunile Uniqlo din Japonia.

AGERPRES

Subiecte în articol: uniqlo tadashi yanai softbank
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri