Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Toate fondurile de pensii Pilon III, pe minus în 2022

Toate fondurile de pensii Pilon III, pe minus în 2022

de Redacția Jurnalul    |   

În 2022 toate cele zece fonduri Pilon III au fost pe minus din cauza scumpirilor accelerate care au pus presiune pe portofoliul de titluri de stat dar şi în contextul unor zile agitate pe piaţa de capital, atât la Bucureşti, cât şi pe bursele externe.

Potrivit calculelor realizate de ZF de la ASF, scăderea medie ponderată pentru Pilonul III în anul 2022 a fost de 5,4%.

Din rândul celor zece fonduri, două sunt cu un grad ridicat de risc, adică au expunere mai mare pe segmentul de acţiuni şi tind să performeze mai bine când bursa merge bine, iar opt sunt catalogate ca fiind cu un grad mediu de risc. Cele două cu grad ridicat de risc – NN Activ şi AZT Vivace – au înregistrat în 2022 o scădere de 6% respectiv 6,9%, arată datele ASF.

Pentru fondurile cu grad mediu de risc scăderile din 2022 au fost următoarele: -5,5% pentru NN Optim, -5,5% pentru BCR Plus, -6% pentru AZT Moderato, -4,3% pentru BRD Medio, -3,1% pentru Pensia mea, -3,2% pentru Raiffeisen Acumulare, -5,1% pentru Stabil, -4,3% pentru Aegon Esenţial.

Cel mai mare fond de pensii facultative din România în funcţie de activele gestionate dar şi în funcţie de numărul de participanţi este unul cu un grad mediu de risc. Astfel NN Optim, administrat de NN Pensii şi cu active de circa 1,6 mld. lei şi 232.000 participanţi, a avut în 2022 un minus de 5,5%, arată calculele realizate de ZF.

Circa 627.000 de salariaţi erau înregistraţi la finalul lui 2022 în evidenţa fondurilor de pensii facultative Pilon III. Activele acestor fonduri au ajuns la 3,6 mld. lei. Creşterea numărului de participanţi în 2022 este de aproximativ 60.000 de persoane.

Potrivit datelor ASF, cei care au cotizat lunar pe parcursul anului 2022 la fondurile de pensii private facultative Pilon III au trimis circa 42 de milioane de lei pentru a le fi administrate economiile de bătrâneţe într-un unul (sau chiar mai multe) din cele 10 fonduri: Aegon Esential, AZT Moderato, AZT Vivace, BCR Plus, BRD Medio, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea, Raiffeisen Acumulare, Stabil.

Circa 291.000 de salariaţi, din cei 627.000 de salariaţi de la decembrie 2022, figurau cu viramente active la un fond Pilon III, cu o medie lunară de circa 169 de lei. Diferenţa dintre numărul de participanţi şi numărul celor activi poate fi explicată prin flucutaţia locurilor de muncă dar şi prin faptul că prin Pilonul III se poate face o pauză de la contribuţii.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: fonduri pensii private scadere risc
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri