Jurnalul.ro Ştiri Justitie Fostul senator Cătălin Voicu - condamnat definitiv la şapte ani de închisoare cu executare

Fostul senator Cătălin Voicu - condamnat definitiv la şapte ani de închisoare cu executare

Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat definitiv pe fostul senator Cătălin Voicu la şapte ani de închisoare cu executare într-un dosar în care era judecat pentru complicitate la abuz în serviciu.


Instanţa a respins apelurile declarate de inculpaţi şi de procurorii DNA, menţinând sentinţa pronunţată de Tribunalul Bucureşti în anul 2017.


Iniţial, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Cătălin Voicu, în februarie 2017, la cinci ani închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu într-un dosar în care este acuzat de intervenţii la conducerea Electrica şi Electrica Serv pentru ca o firmă să primească preferenţial contracte.

Instanţa de fond a constatat însă că fapta de care este acuzat Cătălin Voicu este concurentă cu cea pentru care fostul senator a fost condamnat în anul 2012 la şapte ani de închisoare şi a dispus ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de şapte ani închisoare, la care se adaugă interzicerea unor drepturi pe o perioadă de trei ani. Instanţa a menţinut şi confiscarea de la acesta a sumelor de 200.000 euro şi 119.000 lei.

Tribunalul Bucureşti a mai decis ca inculpaţii din acest dosar să plătească în solidar către SC Servicii Energetice Moldova SA despăgubiri civile de 5.284.893 de lei, echivalentul a 1.391.339 euro.

În noiembrie 2014, Cătălin Voicu, fost consilier prezidenţial, ulterior deputat şi senator, a fost trimis în judecată de DNA pentru complicitate la abuz în serviciu. Alături de el, au fost deferiţi justiţiei Nicolae Coroiu, fost director general al SC Electrica SA; Petru Andronache, la data faptelor director comercial al Sucursalei de Întreţinere şi Servicii Energetice (SISE) Moldova; Radu Dan Floarea, acţionar majoritar la SC Tech Safety SA; Ion Dumitru Măruţă, acţionar şi administrator al SC Tech Safety SA.

"În calitate de director general al SC Electrica SA, inculpatul Coroiu Nicolae, în perioada 2004-2005, a dispus funcţionarilor din subordine, iar inculpatul Andronache Petru, director comercial al SISE Moldova, a acţionat în consecinţă, în vederea efectuării de achiziţii publice de echipament individual de protecţie şi echipament de lucru în valoare totală de 14.750.685 lei (fără TVA) de la SC Tech Safety SA, fără a exista necesitatea acestor achiziţii, la un preţ supraevaluat şi cu încălcarea prevederile OUG 60/2001 modificată şi a regulamentelor interne", susţinea DNA.

DNA preciza că, în vederea realizării achiziţiilor respective, nu s-a organizat sau derulat vreo procedură de achiziţie publică, furnizorul a fost desemnat prin încredinţare directă, fără a exista vreo selecţie şi nu a existat o negociere, preţul fiind supraevaluat şi stabilit potrivit propriilor interese ale furnizorului.

"Produsele au fost livrate de SC Tech Safety SA în aceeaşi perioadă, încheindu-se 77 de contracte şi emiţându-se facturile care erau achitate, în mod nelegal, în regim de urgenţă", mai spun procurorii.

Anchetatorii arătau că directorul general Nicolae Coroiu a semnat 48 de ordine de plată către furnizorul SC Tech Safety SA, cauzând un prejudiciu SC Servicii Energetice Moldova (ca succesor în drepturi şi obligaţii al Electrica SA, respectiv Electrica Serv SA) în valoare de 5.284.892 lei, echivalent cu 1.391.339 euro.

Suma reprezintă diferenţa de preţ între valoarea de cumpărare şi valoarea de revânzare practicate de furnizorul Tech Safety SA în relaţia cu SC Servicii Energetice Moldova SA.

Petru Andronache este acuzat că a vizat pentru conformitate 158 de facturi, deşi acestea nu corespundeau în totalitate cu produsele contractate. Totodată, procurorii susţin că Andronache a efectuat şi plăţi, prin semnarea a cinci ordine de plată, înlesnind astfel realizarea scopului urmărit de superiorii săi, şi anume efectuarea de plăţi în sume importante către SC Tech Safety SA.

În ceea ce-l priveşte pe Cătălin Voicu, DNA arată că în perioada 2004-2005, uzând de calitatea de consilier la Administraţia Prezidenţială şi ulterior deputat, în scopul de a sprijini firma SC Tech Safety SA, a intervenit, în două rânduri, pe lângă funcţionari din cadrul Electrica SA, Electrica Serv SA pentru ca firma SC Tech Safety SA să fie favorizată.

Voicu ar fi solicitat în intervenţii directe la directorul general al Electrica SA, Coroiu Nicolae, şi la directorul economic al Electrica Serv SA acordarea de contracte firmei SC Tech Safey SA pentru livrarea de produse din domeniul protecţiei muncii, în condiţiile în care societăţile beneficiare (Electrica SA, Electrica Serv SA, SISE Moldova) aveau produse pe stoc peste necesar şi la preţuri supraevaluate de la acelaşi furnizor.

"Prin aceste intervenţii, Voicu Cătălin a înlesnit infracţiunea de abuz în serviciu săvârşită de funcţionarii din cadrul Electrica SA, Electrica Serv SA, SISE Moldova, facilitând producerea prejudiciului de 5.284.892 lei, echivalent cu 1.391.339 euro", mai afirma DNA.

Radu Dan Floarea este acuzat că, în perioada 2004-2005, în calitate de acţionar al SC Tech Safety SA, împreună cu administratorul Ion Dumitru Măruţă şi în înţelegere cu directorul general al Electrica SA, Nicolae Coroiu, şi cu Cătălin Voicu, ştiind că nu s-au organizat proceduri de achiziţie publică, a efectuat livrări de produse către SISE Moldova în cantităţi foarte mari (14.750.685 lei fără TVA), cu preţuri la care s-au practicat adaosuri comerciale până la 2.490,93%, în scopul obţinerii de foloase patrimoniale, prin aceasta înlesnind cauzarea unui prejudiciului menţionat.
AGERPRES

Subiecte în articol: catalin voicu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri