Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fotbal: Echipele europene vor boicota Mondialul cluburilor dacă numărul participantelor va fi mărit la 24

Fotbal: Echipele europene vor boicota Mondialul cluburilor dacă numărul participantelor va fi mărit la 24

Echipele de fotbal din Europa vor boicota Mondialul cluburilor dacă numărul participantelor va fi mărit la 24 începând din anul 2021, a anunţat pentru AFP un purtător de cuvânt al Asociaţiei Europene a Cluburilor (ECA).

Extinderea Mondialului cluburilor ar urma să fie validată vineri de Consiliul FIFA reunit la Miami. ECA, din care fac parte toate cluburile mari de pe continent, a indicat, prin purtătorul său de cuvânt, că formaţiile europene "nu vor participa la Cupa Mondială a cluburilor în 2021 şi se vor gândi la participarea lor la ediţia din 2024".

ECA, cu 232 de cluburi şi condusă de italianul Andrea Agnelli, preşedintele lui Juventus Torino, "se opune ferm" aprobării unui Mondial al cluburilor extins, într-o scrisoare adresată lui Gianni Infantino, preşedintele FIFA, şi obţinută de AFP.

Scrisoarea este semnată de Agnelli, dar şi de Pedro Lopez Jimenez, vicepreşedintele lui Real Madrid, sau de Nasser Al-Khelaifi, preşedintele lui PSG, şi de preşedinţii lui FC Barcelona, Bayern Munchen şi Manchester United.

Potrivit ECA şi UEFA, calendarul internaţional pur şi simplu nu permite desfăşurarea acestei noi competiţii în 2021 şi ar fi nevoie de reexaminarea calendarului.

ECA "va evalua decizia FIFA pe 26 martie la viitoarea reuniune a consiliului de administraţie", a mai spus purtătorul de cuvânt al asociaţiei.

Consiliul FIFA se reuneşte la Miami pentru a discuta pe marginea planurilor enunţate de Gianni Infantino privind o extindere a Cupei Mondiale a cluburilor la 24 de echipe şi o Ligă a Naţiunilor la nivel mondial. De asemenea, s-ar putea lua în discuţie extinderea numărului de naţionale participante la turneul final al Cupei Mondiale 2022 din Qatar, de la 32 la 48, şi implicarea unor state vecine Qatarului în găzduirea meciurilor.

AGERPRES

Subiecte în articol: fotbal europene mondialul cluburilor
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri