Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fotbalistul Vlad Chiricheş s-ar putea întoarce la FCSB

Fotbalistul Vlad Chiricheş s-ar putea întoarce la FCSB

Vlad Chiricheş s-ar putea întoarce la FCSB. Fostul fundaş al echipei FCSB a menționat, pentru MEDIAFAX, în ce condiţii ar îmbrăca din nou tricoul roş-albastru.

Vlad Chiricheş a scăpat de izolarea la domiciliu. Fundaşul echipei Sassuolo a povestit, pentru MEDIAFAX, că se simte eliberat de când s-a întors la antrenamente şi că nu îi e frică de virus: „Sunt bine şi fericit că am revenit la antrenamente, a fost o perioadă dificilă şi doar ideea de a ieşi din casă mă bucură. Chiar dacă m-am antrenat foarte bine acasă, cred că e nevoie de o perioadă de trei săptămâni pentru a avea din nou deprinderile, automatismele şi ritmul unui meci".

Chiricheş a spus că a făcut două teste până acum, dar vor veni multe altele: „Nu îmi este teamă de acest virus, încerc doar să am grijă de igiena mâinilor şi să port masca atunci când ies din casă".

În izolarea la domiciliu, Vlad a locuit singur.

„A fost o perioadă grea şi din cauză că am stat singur aici, familia mea s-a întors în România în primele zile ale pandemiei şi a trebuit să mă apuc de gătit, să fac curăţenie în toată casa şi multe altele. Au fost şi puncte pozitive pentru că trebuia să am grijă doar de mine şi am citit mult în perioada asta, cărţile favorite sunt

Chiricheş nu exclude varianta revenirii în România. Fostul fundaş al echipei FCSB ne-a spus în ce condiţii ar îmbrăca din nou tricoul roş-albastru.

„FCSB este echipa copilăriei mele şi echipa unde am trăit cele mai mari satisfacţii, iar dacă undeva spre finalul carierei aş fi într-o formă bună, să pot să ajut echipa, da, mi-ar plăcea să mă întorc”, adaugă Vlad Chiricheş.

Vlad ştie că lucrările la stadionul din Ghencea sunt aproape să fie finalizate şi a povestit despre ultimul lui meci pe arena fostei sale echipe: „Acum că stau şi mă gândesc cred că ultimul meu meci pentru Steaua a fost pe Ghencea împotriva echipei CFR, scor 3-0. Stadionul Ghencea o să îmi rămână puternic în amintire şi nu numai pentru asta, ci şi pentru atmosfera creată la fiecare meci”.

Până la revenirea în România, Vlad Chiricheş mai are de jucat în Italia. Germania este prima ţară care a reluat campionatul, după suspendarea din cauza pandemiei, iar Chiricheş speră să înceapă şi el, cât mai curând, meciurile oficiale.

„Eu sper să se reia campionatul şi văd că şi colegii mei au acelaşi gând. Văzând exemplul Germaniei suntem cu toţii optimişti şi cred că e benefic nu doar din punct de vedere sportiv, cât şi economi. Am văzut câteva meciuri din etapa asta din Germania şi e foarte ciudat să vezi stadioanele goale. E clar că jucătorii nu au încă ritm de joc şi mai durează până să ajungă la o formă foarte bună”, declară Vlad Chiricheş.

Chiricheş se gândeşte şi la calificarea la EURO 2020. A dat şi un scor pentru meciul cu selecţionata Islandei, din barajul Ligii Naţiunilor. România trebuie să câştige şi al doilea meci, cu învingătoarea dintre Bulgaria şi Ungaria, pentru a ajunge la turneul final: „Am vorbit cu Mirel Rădoi, dar în general, în perioada asta, am ţinut legătura cu team managerul şi doctorul echipei naţionale. Mi-aş dori să câştigăm cu 2-0, dar ştiu că va fi un meci greu şi va trebui să ne ridicăm la cel mai înalt nivel ca să obţinem acest scor”.

 

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: vlad chiriches
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri