În continuare, facem loc argumentelor științifice expuse de cercetătorul Rob Dial în lucrarea Nivelul următor (Editura Lifestyle, 2025): „În 1960, Eleanor J. Gibson și Richard D. Walk de la Universitatea Cornell au realizat experimentul prăpastiei vizuale cu bebeluși între șase și paisprezece luni. Ei au descoperit că nici măcar când bebelușii erau strigați de mamele lor, aproape niciunul nu traversa de-a bușilea o suprafață din sticlă rezistentă care părea o prăpastie. Din instinct, chiar și bebelușilor le era frică de cădere. În același timp, teama de zgomote puternice, sau ce a devenit cunoscut sub numele de reacția de tresărire la stimuli acustici, este un mecanism de apărare sau o avertizare asupra unui potențial pericol menit să ne mențină în siguranță. Aceste două frici sunt înnăscute la aproape toți oamenii, indiferent de cultura în care am venit pe lume.”
Un bebeluș și un șobolan alb
Este frica (și) un comportament care poate fi învățat? „În 1919, John B. Watson și Rosalie Rayner, de la Universitatea Johns Hopkins, au realizat așa-numitul experiment Micul Albert. Albert, în vârstă de 9 luni, a fost expus la numeroase obiecte și animale, inclusiv la un șobolan alb, de care nu s-a temut deloc. Două luni mai târziu, cercetătorii l-au izolat pe Albert doar cu șobolanul și, de fiecare dată când copilul se ducea să atingă șobolanul, loveau o bară de oțel cu un ciocan, creând un zgomot puternic care îl speria pe Albert și îl făcea să plângă. Au făcut acest lucru în mod repetat și, în cele din urmă, Albert a ajuns să fie neliniștit și temător la simpla vedere a șobolanului. A trecut de la a nu se teme de șobolan la a fi îngrozit de el.” Cumplit experiment!
Temeri (pre)luate din familie
„Nu este o surpriză faptul că acest experiment a fost criticat încă de la acea vreme pentru că nu a fost etic, dar a deschis calea pentru cercetări ulterioare privind modul în care pot fi dobândite fricile. Dacă frica de cădere și frica de zgomote puternice sunt singurele două frici cu care ne naștem înseamnă că toate celelalte frici sunt învățate. Acestea provin din mediul nostru și le dobândim urmărindu-ne și ascultându-ne prietenii, familia și ceea ce se întâmplă în jurul nostru în societate. Dacă părinților tăi le este frică de faptul că oamenii îi judecă, există o mare probabilitate ca și tu să ai aceeași frică.”, apreciază Rob Dial.
Frica de eșec, frica de respingere
Mai departe: „Am petrecut mult timp studiind frica și am constatat că ea se dezvoltă în anumite tipare. De pildă, incapacitatea oamenilor de a trece la acțiune duce către aceleași cinci frici.” Anume? „În primul rând, frica de eșec, adică teama că nu îți vei atinge obiectivele. Te poate face să fii nehotărât și duce la procrastinare. S-ar putea chiar să le spui oamenilor că vei eșua doar pentru a menține așteptările scăzute. Frica de eșec este denumită și atichifobie. Apoi, există frica de respingere. Poate fi personală (într-o relație) sau profesională (în cazul afacerii tale). Este frica de opiniile și judecata altora. Anxietatea socială se poate încadra în această categorie.”
Frica de succes, frica de abandon
Alte tipuri de frici? „Frica de succes, de fapt frica de a obține ceea ce îți dorești. Este adesea înrădăcinată în frica de schimbare și poate duce la autosabotaj. Frica de succes a fost denumită și evitarea reacțiilor negative și te poate îndepărta de cei la care ții cel mai mult. Dar mai este și frica de a nu fi un impostor (sau sindromul impostorului): aceasta este frica de a fi expus în văzul lumii ca un impostor sau frica de a nu fi suficient de bun. Un alt tip de frică, unul important, este frica de abandon. Implică teama de a fi lăsat singur sau faptul că ai putea face sau spune ceva care să-i îndepărteze pe cei la care ții cel mai mult. Această frică este adesea denumită autofobie.” Fiecare dintre aceste frici se reduce la un singur gând: nu sunt suficient de bun și, pentru că nu sunt suficient de bun, nu voi fi niciodată iubit.
„Dacă frica de cădere și frica de zgomote puternice sunt singurele două frici cu care ne naștem înseamnă că toate celelalte frici sunt învățate.”, Rob Dial, cercetător
„Frica de eșec, adică teama că nu îți vei atinge obiectivele, te poate face să fii nehotărât și duce la procrastinare.”, Rob Dial, cercetător