„Pentru multe culturi non-occidentale, importanța fericirii este redusă sau cel puțin ia o poziție inferioară în comparație cu alte obiective sociale. Acest lucru este cauzat, în parte, de faptul că fericirea personală este promovată în culturile individualiste, mai degrabă decât colectiviste. De exemplu, în societățile individualiste, cum ar fi SUA și Europa de Vest/Nord, drepturile, libertatea și preferințele personale ale fiecărui individ sunt accentuate față de nevoile și așteptările unui grup, cum ar fi familia, grupurile de egali sau comunitatea. De cealaltă parte, în societățile colectiviste, precum Asia de Est și America Centrală și de Sud, nevoile și aspirațiile unui grup important au prioritate față de principiile individului. Ca atare, în timp ce fericirea personală poate fi scopul principal pentru occidentali, alte culturi pun mai multă preț pe apartenență și armonie socială. Rezultă că, dacă scopul principal al unei anumite culturi îl reprezintă relațiile sociale, fericirea personală poate să nu aibă atâta semnificație. Mai mult decât atât, fericirea personală poate fi chiar percepută ca dăunătoare armoniei sociale. Ideea că fericirea poate să nu sublinieze întotdeauna binele social pune bazele conceptului de cherofobie”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.