x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Ştiinţă Chestionar care te ajută să afli dacă pisica ta este psihopată

Chestionar care te ajută să afli dacă pisica ta este psihopată

de Redacția Jurnalul    |    19 Dec 2024   •   12:15
Chestionar care te ajută să afli dacă pisica ta este psihopată
Sursa foto: Hepta

Ce gândește, mai exact, pisica ta? Oamenii de știință au elaborat un chestionar care le-ar putea da o idee posesorilor de mici feline despre locul în care acestea se încadrează în modelul triarhic al psihopatiei, potrivit Science Alert.

Modelul măsoară nivelurile de îndrăzneală, răutate și dezinhibare pentru a evalua tendințele psihopatice generale. În mod normal, testul este destinat ființelor umane, dar în acest caz, el este aplicat pisicilor.

După ce ați completat chestionarul - pe care îl puteți găsi online - veți primi „o măsură CAT-Tri+” care indică nivelul de psihopatie al animalului dumneavoastră. Echipa speră că cunoașterea acestui scor poate îmbunătăți relațiile dintre oameni și pisici.

„Pisicile noastre și diferențele dintre personalitățile lor ne-au inspirat să începem această cercetare”, a declarat psihologul Rebecca Evans, de la Universitatea Liverpool din Marea Britanie, pentru Motherboard.

Chestionarul solicită informații despre cât de aventuroasă este pisica atunci când explorează, cum reacționează la pericol, cum reacționează la alte pisici, dacă are sau nu nevoie de stimulare constantă și cât de bine respectă regulile casei. De asemenea, sunt analizate comportamentele conexe, inclusiv schimbările bruște de dispoziție, agresivitatea față de persoanele noi și reacțiile la mângâiere.

Testul include și alți factori, care măsoară prietenia față de om și prietenia față de animal, pentru a ajuta la înțelegerea relației dintre pisică și stăpân.

Cercetarea a fost publicată în Journal of Research in Personality.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: pisica psihopata studiu