Factorul uman este considerat drept „ineficient și neproductiv”, reprezentând un mod tradițional depășit pentru primăria condusă de Dominic Fritz, astfel încât, la finalul lunii aprilie, municipalitatea a achiziționat un sistem de analiză a imaginilor video surprinse de camerele de supraveghere din oraș, care să fie operat de inteligența artificială. Administrația locală este interesată ca acest sistem să alerteze în timp real „comportamente suspecte”, cum ar fi… aglomerările neobișnuite de oameni sau parcările ilegale. Acest sistem va trebui să detecteze, recunoască facial și să urmărească ținta în timp real. Afacerea, care costă bugetul Primăriei Timișoara peste o jumătate de milion de lei, a fost adjudecată de un important operator de comunicații, dar cea mai mare parte a lucrărilor a fost deja subcontractată către un SRL.
Afacerea a fost antamată de către Primăria Municipiului Timișoara încă din data de 10 februarie 2025, când instituția condusă de USR-istul Diminic Frtitz a publicat pe SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) un anunț de participare, prin intermediul căruia făcea cunoscut faptul că intenționează să încheie un contract de furnizare, instalare și configurare a unui sistem video de analiză pentru Poliția Locală din Timișoara.
Din caietul de sarcini care stă la baza acestui anunț, aflăm că Primăria Municipiului Timișoara „se confruntă cu provocări semnificative în gestionarea traficului și în menținerea ordinii publice, având în vedere că dispeceratul de poliție locală monitorizează manual peste 500 de camere de supraveghere”. „Această metodă tradițională se supraveghere umană este ineficientă și neproductivă, deoarece evenimentele sunt analizate post-eveniment, fără posibilitatea de intervenție în timp real”, scriu subalternii lui Dominic Fritz în acest document de achiziție.
Se mai arată că implementarea unui sistem de video analiză este necesară pentru a „îmbunătăți eficiența și eficacitatea supravegherii video”, deoarece „un astfel de sistem poate automatiza procesul de monitorizare a fluxurilor video, reducând semnificativ sarcina operatorilor și permițându-le să se concentreze pe incidentele critice”, precum și pentru că „tehnologia de video analiză utilizează algoritmi avansați de inteligență artificială pentru a detecta și analiza automat evenimentele de mobilitate și de ordine publică, generând alerte în timp real”.
Aglomerările neobișnuite, considerate comportament suspect
Autoritatea contractantă mai susține că „beneficiile unui sistem de video analiză sunt multiple. În primul rând, poate identifica rapid comportamentele suspecte sau anormale, cum ar fi aglomerările neobișnuite de persoane, vehiculele parcate ilegal sau actele de violență. În al doilea rând, alertele în timp real permit intervenția promptă a autorităților, prevenind, astfel, escaladarea incidentelor și asigurând un răspuns rapid și eficient. În plus, analiza automată a datelor video poate furniza informații valoroase pentru planificarea urbană și îmbunătățirea infrastructurii de transport”.
Mai aflăm, din acest caiet de sarcini, că Centrul de Monitorizare a Ordinii Publice și Trafic Management Timișoara dispune de 500 de camere video aparținând Primăriei Municipiului Timișoara, precum și Direcției Generale de Poliție Locală, „toate conectate pentru a investiga și stoca imagini video, în conformitate cu regulamentul GDPR”. În plus, în municipiul Timișoara sunt instalate 7 radare fixe pentru detecția depășirii vitezei legale, echipamente verificate metrologic, și 37 de camere de detecție a trecerii pe culoarea roșie a semaforului.
„Acest centru funcționează 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână și asigură o supraveghere video continuă și o capacitate de răspuns rapidă la incidente. Această infrastructură modernă este comparabilă cu centrele de monitorizare din marile capitale europene, contribuind semnificativ la creșterea siguranței cetățenilor și eficienței în Timișoara”, se mai precizează în documentația de atribuire.
Ca de obicei, se invocă „binele cetățenilor”
În acest sens, se afirmă că obiectul achiziției este furnizarea, implementarea și configurarea unui sistem de analiză video pentru recunoașterea video în timp real și analiză post-eveniment bazat pe inteligență artificială ce are drept scop sporirea gradului de siguranță și securitate atât pentru persoane, dar și pentru locuri și obiecte, prin optimizarea timpului de transmitere a evenimentelor.
Se mai arată că acest sistem va fi integrat pe un server local, pentru monitorizarea și analiza video a spațiilor publice „în vederea îmbunătățirii siguranței cetățenilor și optimizării resurselor urbane”. Sistemul va utiliza o tehnologie de tip „Vision AI” pentru identificarea automată a acestor evenimente, cum ar fi comportamentele suspecte, detectarea de obiecte lăsate nesupravegheate, numărarea persoanelor și a vehiculelor.
Sistemul va trebui să fie capabil să recunoască fața, plăcuțele de înmatriculare, clasificarea, marcarea și urmărirea și investigația criminalistică.
Pentru atribuirea contractului, a fost organizată o procedură simplificată de selecție de oferte. Nu a fost organizată nicio licitație electronică. Valoarea estimată inițială a afacerii a fost de 487.395 de lei fără TVA, Primăria Municipiului Timișoara permițând subcontractarea, în proporție de 82%.
Afacerea a suscitat interesul unui singur ofertant, iar la data de 30 aprilie 2025, a fost încheiat cu SC Orange România SA contractul nr. CTR2025-000124/2025, la o valoare finală negociată de 485.710 lei fără TVA, respectiv de 578.000 de lei cu TVA inclusă, 82% din acest contract au fost, deja, subcontractate către SC Eviden România SRL, care va livra componentele hardware, va instala componentele software și va asigura servicii suport de tip vendor pentru aceste componente.
Municipalitatea nu se oprește din cheltuieli. Alte două contracte, atribuite în campania electorală
Primăria lui Fritz nu s-a rezumat doar la această achiziție. La data de 22 aprilie 2025, Primăria Municipiului Timișoara a încheiat cu SC Eta2u SRL un contract în valoare de 382.971,98 de lei fără TVA, în vederea achiziționării unui sistem de raportare și analiză a datelor bazat pe Power BI.
Se susține, în documentația de atribuire, că, în prezent, Primăria Timișoara nu deține un sistem de raportare dinamic care să creeze și să personalizeze rapoarte interactive, care să automatizeze procesele de raportare, care să optimizeze și să configureze fluxurile de date și care să ofere consultanță și suport tehnic.
De asemenea, la data de 28 aprilie 2025, aceeași instituție publică a parafat cu SC Festi SRL un contract în valoare de 1.080.000 de lei fără TVA, pentru achiziția de aparate, echipamente și piese electrice în cadrul obiectivului de investiții care vizează reabilitarea construcției și instalațiilor la Corpul 2 de clădire al Colegiului Tehnic „E. Ungureanu”.