Peste 95% din firmele private se opun introducerii plăţii defalcate a TVA pe motiv că organele fiscale nu sunt informatizate și nu au suficienți angajați pentru a putea administra această măsură. În plus, defalcarea TVA va genera costuri greu de suportat pentru IMM-uri.
Oamenii de afaceri au cerut politicienilor ca sistemul să fie opțional, în contextul în care și Comisia Europeană a estimat că pentru implementarea obligatorie a unui asemenea sistem este nevoie de patru ani.
Reprezentantul Consiliului Investitorilor Străini, Daniel Anghel, a spus că dacă România are cea mai redusă rată de colectare a TVA în rândul statelor UE și un grad de evaziune fiscală ridicat nu justifică introducerea unei asemenea metode care pune probleme celor mai multor companii sub aspectul fluxului financiar. Acesta a explicat că termenul de aplicare a măsurii este foarte scurt şi că estimările Comisiei Europene arată că pentru implementarea obligatorie a acestui sistem este nevoie de patru ani, iar pentru statele cu sistem opțional, de minimum doi ani.
”Este evident că, în trei luni, foarte multe companii, chiar foarte mari, cu fabrici în România și zeci de mii de tranzacții, nu au cum să implementeze sistemul” Daniel Anghel. Consiliului Investitorilor Străini
Băncile câştigă, firmele pierd
Președintele Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), Cristian Pârvan, a spus că doar băncile vor avea de câștigat, prin comisioanele percepute pentru plățile de TVA, care, însumate, pot ajunge la milioane de lei zilnic. Pe de altă parte, Trezoreria statului pune la dispoziția firmelor conturi de TVA, iar informațiile privind codurile IBAN aferente conturilor de TVA pot fi accesate și on-line prin introducerea codului fiscal, pe site-ul ANAF. În plus, trei bănci, CEC, UniCredit şi BCR, au anunţat că vor deschide conturi în mod automat tuturor companiilor plătitoare de TVA care operează prin bancă. Administrarea conturilor, precum şi efectuarea de plăţi electronice şi încasări prin ordin de plată, sunt gratuite.
Începând cu data de 1 octombrie 2017 intră în vigoare opțional plata defalcată de TVA, urmând ca de la 1 ianuarie 2018, aşa-numitul split-TVA sa fie obligatoriu.
Cristian Pârvan, președintele PIAROM, acuză autorităţile că au introdus această măsură fără niciun studiu de impact şi că nu se regăseşte în programul de guvernare