Producătorii români de fructe și legume sunt foarte nemulțumiți de prețurile de dumping ale produselor agricole din import, care îi falimentează. În fiecare an există cel puțin un scandal care ajunge în mass-media, după ce agricultorii își aruncă marfa, în semn de protest, mai ales față de marile lanțuri de magazine. Anul acesta au protestat astfel mai mulți mici producători de castraveți, apoi au preluat modelul și alți cultivatori de roșii, vinete și alte legume. Cu toate acestea, marile magazine au o explicație pentru lipsa produselor românești de pe rafturi: fermierii români nu acceptă condițiile contractuale ale marilor retaileri, nu vin către ei cu o ofertă avantajoasă pentru ambele părți și nu se asociază, pentru a putea livra cantitățile de marfă cerute de magazine. Pe de altă parte, există și multe exemple de succes ale unor producători români.
Pe piața produselor agricole din România nu doar prețurile contează, ci și calitatea legumelor și a fructelor. Consumatorii români apreciază din ce în ce mai mult produsele românești și le caută, atât în piețele agroalimentare sau la târguri, cât și pe rafturile magazinelor. Acest lucru se poate dovedi chiar prin descoperirea, în fiecare an, a unor comercianți care afișează în mod fals proveniența fructelor și a legumelor din import, pretinzând că sunt românești. Ba chiar fac profit din această strategie de marketing mincinos, pentru că românii preferă să plătească un preț mai mare pentru produsele autohtone, despre care presupun că sunt cu gust și tratate cu mai puține pesticide. Faptul că se ajunge la astfel de înșelătorii arată cât de căutate sunt fructele și legumele produse în țara noastră, însă ele ajung mai greu la cumpărători și mai ales pe rafturile marilor magazine. În timp ce agricultorii români protestează, retailerii spun că au nevoie de o anumită cantitate de fructe și legume care să fie livrată la timp, astfel încât să nu rămână fără marfă, iar micii producători ar putea să încheie contracte cu lanțurile de magazine doar dacă ar putea asigura această livrare, măcar printr-o formă de asociere.
Castraveții gratis au devenit vedete
La sfârșitul lunii iunie, mai mulți producători de castraveți din județul Mehedinți, comuna Braniștea, și-au aruncat legumele pe câmp, pentru că nu le-au mai putut vinde la prețuri foarte mici. Canicula a venit, ca în fiecare an, pe nepusă masă, iar legumele au început să se strice, de la jumătatea lunii iunie. De 30 de ani există astfel de situații, dar nimeni nu a luat nicio măsură, pentru a-și proteja propriile produse și pentru a încheia contracte de desfacere a lor pe piața din România. Cultivatorii au postat fotografii, pe rețelele de socializare, pentru a arăta că oferă producția de castraveți gratis și nici așa nu vine nimeni să o ia. Și anul acesta, cultivatorii au declarat, ca până acum, că nu pot ajunge la piață în timp util și că pierd recolta pentru că nu li s-au creat condiții. Cu alte cuvinte, deși au existat fonduri europene nerambursabile, încă din perioada de preaderare a României la Uniunea Europeană, cei mai mulți mici producători cred în continuare că există niște „responsabili” care ar fi trebuit să le construiască spații de depozitare și să le preia producția, pentru a-i ajuta să nu piardă recolta. „Aruncăm castraveţi buni și nu aruncăm prima culesătură, aruncăm de două săptămâni la ei”, le-au declarat micii producători reporterilor ajunși la ei.
Micii producători nu vor să audă de asociere
„Revolta lor n-ar fi existat dacă s-ar fi asociat și ar fi livrat cantitatea mare de castraveți către magazine sau dacă ar fi accesat fonduri europene nerambursabile, pentru a construi spații de depozitare. Însă asocierea este exclusă din start de mulți producători mici de legume și fructe, de frică să nu fie înșelați de parteneri. Mai este o problemă legată și de fiscalizare, pentru că mulți cred că au mai mult de câștigat dacă își vând producția la poarta casei. Noi am încercat să facem niște asociații, am mers pe teren, să le explicăm oamenilor ce avantaje au, le-am spus cum îi poate ajuta un GAL (Grup de Acțiune Locală – n.r.), dar mulți nici nu vor să audă și așteaptă să-i ajute statul, deși nu-și dau seama că după 1990 nu mai există responsabili ai statului care să le preia recolta, să le facă spații de depozitare și să le găsească piață de desfacere, ci ei erau cei care ar fi trebuit să facă aceste lucruri, prin asociere”, explică un consultant în fonduri europene.
Lanțul slăbiciunilor în alimentație
Nu doar cultivatorii au de suferit din cauza lipsei de organizare în propria lor activitate, ci și comercianții și consumatorii din România, pentru că produsele de bună calitate nu ajung nici la depozitele en-gros, nici pe rafturile magazinelor. Lipsa de organizare a producătorilor face imposibilă ajungerea mărfurilor la depozitele en-gros și la magazinele care sunt dispuse să cumpere chiar și la prețuri mai mari decât cele din import. Dar nici cultivatorii nu ajung la vânzători, nici vânzătorii la cultivatori. „A venit canicula și s-a umplut litoralul de turiști. Dacă în luna iunie aduceam fructe și legume românești, pe care toată lumea mi le cere, în iulie am mai găsit doar produse de import. Sunt obligată să scriu, la raft, țara de proveniență și mi-e rușine să admit că nu mai pot cumpăra de la en-gros fructele și legumele românești pe care le aveam mereu. Mă întreabă clienții de ce nu sunt românești. Le spun și lor același lucru: nu se mai găsesc. Noi alergăm după ele, dar nu le mai putem aduce la magazin”, a explicat, pentru Jurnalul, proprietara unui magazin de pe Litoral.
Diferența între cultivator și antreprenor
Există, în România, și povești de succes ale unor cultivatori care au pornit de la cunoașterea pieței și de la planul de afaceri, apoi s-au apucat de producție, conform unui plan prestabilit. Silvia Răileanu avea doar 33 de ani în 2014, când s-a gândit să creeze o astfel de poveste de succes, deși nimeni din familia ei nu mai cultivase vreodată legume. Astfel a ajuns pe piața din România și pe rafturile magazinelor povestea Roşiilor cu gust de roşii – marcă înregistrată la OSIM, în 2019. Tânăra de le Timișoara a făcut singură un studiu de piaţă, și-a scris singură un plan de afaceri, a convins o bancă să-i acorde un credit și a avut profit din primul an, pentru că a încheiat și contracte cu magazinele din vecinătate. „Aveam 33 de ani în momentul în care m-am dus să prezint planul de afacere şi eram o femeie obişnuită, fără pile, fără relaţii. Aveam un plan de afaceri bazat pe roşia mare, pentru că aşa am fost noi învăţaţi: în România nu putem creşte specialităţi, pentru că nu avem suficientă experienţă şi o să dăm greş. Am lucrat, la început, şi cu un inginer agronom care susţinea acelaşi lucru, mergea pe aceeaşi idee, că este imposibil să creşti roșii cherry, roşii cu gust, în România, pentru că e foarte dificil, e mai mult de lucru, e grea logistica şi piaţa nu e pregătită. Dar din greșeli învață omul… în primul an nu a fost foarte bine, dar am mai obținut o linie de credit, să supravieţuim peste iarnă, apoi am ieşit din impas. Şi am reuşit, în următorul an, pentru că situaţia se schimbă dacă-ţi găseşti nişa şi ai produse de calitate. Iar nişa găsită a fost chiar nevoia românilor de a avea roşii cu gust de roşii”, povestește antreprenoarea Silvia Răileanu. A construit un brand și a mizat pe specialităţi, pe soiurile de roșii care au aromă şi gust. „Sunt şi zemoase, foarte bune pentru salată. Un soi fără gust este de circa zece ori mai ieftin decât cele cultivate de noi. De obicei primim mesaje, în care oamenii ne mulţumesc, pentru că roşiile sunt bune. În seră se pot creşte roşii sănătoase și gustoase. Soiul cultivat contează foarte mult, dar și să fie recoltate când sunt coapte. Trebuie să existe şi piaţă de desfacere, cu o gamă cât mai largă de clienţi”, mai spune antreprenoarea.