Jurnalul.ro Ştiri Politică De ce Gabriela Firea contestă alegerile din București?

De ce Gabriela Firea contestă alegerile din București?

Mișcare surpriză anunțată de Gabriela Firea. Lidera PSD a anunțat că cere renumărarea voturilor pentru Primăria Generală, dar și pentru primăriile de sector, după ce, spune ea, au fost găsite mai multe neconcordanțe ce duc la ideea că ar fi fost furate voturi. Toate probele le va arăta, miercuri, conducerii PSD și avocatului.

Firea a declarat, marți seara, la Antena 3, că niciunde în lume nu s-a întâmplat ca diferența dintre un exit-poll și rezultatul anunțat de Biroul Electoral Central (BEC) să fie atât de mare, așa că va cere renumărarea voturilor.

„Niciodată, dar absolut niciodată, nici în România, nici în Europa, nici în lume, nu a fost o diferență atât de mare între rezultatul unui exit-poll și rezultatul BEC. Practic între cele 10 puncte date ca și diferență între mine și domnul Nicușor Dan în seara exit-poll, fiind de fapt o fotografie a orei 19.00, nu noi, ci BEC arată, prin numărarea oficială a voturilor, că ar fi vorba despre o diferență de doar 4 puncte care s-ar putea ca nici aceasta să nu fie reală. În urma acestor informații mi se pare normal să facem aceste verificări”, a spus Gabriela Firea.

Primarul general încă în funcție a spus că miercuri dimineață va prezenta toate probele pe care le deține președintelui PSD Marcel Ciolacu și secretarului general al partidului, Paul Stănescu, și, împreună cu avocatul, vor decide ce vor face.

„Cred că se va merge spre această solicitare, să se renumere toate buletinele de vot la primar general, primar de sector, Consiliu General și consilii locale în toate sectoarele. Nu înțeleg pe cine deranjează să se numere din nou voturile. Poate se confirmă diferența anunțată de BEC, poate nu se confirmă, poate e în favoarea lor, poate e în favoarea noastră”, a mai spus Gabriela Firea.

Aceasta susține că i-au fost sesizate mai multe nereguli care ar fi avut loc în secțiile de votare.

Iată ultimele date anunțate de BEC pentru alegerile locale, marți, la ora 20.00: Nicuşor Dan, candidat independent susţinut de PNL şi USR PLUS, a obţinut 42,79% dintre voturi pentru funcţia de primar general al Capitalei, iar actualul edil, Gabriela Firea (PSD) – 37,98%. Datele Biroului Electoral Central vin după numărarea a aproximativ 97,92% dintre voturi.

 

Sursa: Mediafax

Subiecte în articol: gabriela firea
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri